O nouă arestare în dosarul permiselor auto

duminică, 12 octombrie 2008

O nouă arestare în dosarul permiselor auto

O altă persoană din Râmnicu Vâlcea, implicată în scandalul permiselor a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Serviciul Teritorial Piteşti, miercuri 8 octombrie. Lucia C. (42 de ani) a fost arestată preventiv pe o perioadă de 29 de zile, fiind acuzată de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Măsura vine după ce marţi, 7 octombrie,  persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată într-un dosar penal din 2008, înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti. Inculpata este învinuită că a primit de la Mariana L. şi Gheorghiţa P, câte 500 de euro, bani care au ajuns în buzunarul Aureliei Lăcraru. În schimbul banilor, Lăcraru le-a promis că le va ajuta pe cele două să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

La 29 septembrie, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă pe 29 de zile a inculpatelor Aurelia Lăcraru personal contractual în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţiei Rutiere şi Maria Gogoaşe (54 de ani ), din Râmnicu Vâlcea, după o acţiune complexă a ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Anticorupţie Piteşti, împreună cu procurorul din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Piteşti. Asupra celor două era începută urmărirea penală, fiind cercetate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, dosar înregistrat în luna februarie a acestui an la DNA Piteşti, ca urmare a sesizării Direcţiei Generale Anticorupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe