Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului marcată și la Râmnicu Vâlcea

miercuri, 3 aprilie 2019

 

Evenimentul s-a derulat marti, 2 aprilie, la sediul Centrului „Mara” din municipiu, str. Copăcelu nr.182, începând cu ora 10.30, în prezența primarului râmnicului Mircia Gutău precum și a viceprimarului Carmen Maria Preda. Programul a cuprins în principal activităţi ludice de relaxare şi socializare cu copiii beneficiari, rularea unui film de prezentare realizat de către terapeuţii centrului, distribuirea de materiale informative privind serviciile oferite şi importanţa intervenţiei timpurii, iar în încheiere, a fost realizat un Cerc al Prieteniei ocazie cu care au fost lansate baloane albastre, culoarea simbol a autismului, de către invitaţi, părinţi şi copiii, participanţi la eveniment. La activităţi, alături de copiii cu autism, au luat parte şi şcolari din învăţământul de masă, elevi ai Şcolii gimnaziale „Take Ionescu”. Pentru sensibilizarea şi conştientizarea populaţiei din municipiu, în perioada 1-2 Aprilie, cu concursul salariaţilor de la Carrefour-Shopping City Mall, s-au distribuit materiale informative şi de promovare a serviciilor oferite în cadrul Centrului „Mara”, iar în seara de 2 Aprilie, sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea a fost iluminat în albastru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe