Gheorghe Ioniţă, un candidat titrat la parlamentare

duminică, 21 septembrie 2008

Gheorghe Ioniţă, un candidat titrat la parlamentare

 

Gheorghe Ioniţă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive, va candida din partea PNL pentru funcţia de deputat în Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord ( Colegiul cuprinde jumătate din municipiu precum şi localităţile Olăneşti, Păuşeşti şi Vlădeşti). Licenţiat în Chimie al Institutului Politehnic Iaşi, liberalul este doctor în energetică nucleară cu masterat în Administraţie Publică. 

 

Predă ca profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Piteşti, a fost cercetător al Institutului Politehnic din Tokyo şi cercetător principal al Institutului de Criogenie şi Separări izotopice din Râmnicu Vâlcea. Are cursuri postuniversitare de utilizare a radioizotopilor, cursuri postuniversitae de cataliză şi procese catalitice şi cursuri pe analizoare tip Quantulus efectuate în Finlanda. Autor a numeroase articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate Gheorghe Ioniţă este liberal din 1990, a fost consilier municipal din partea PNL în mandatul treut şi a avut mereu funcţii de conducere în cadrul organizaţiilor din Vâlcea. Pentru experienţa sa politică şi profesională PNL l-a desemnat candidat anul trecut la alegerile Europarlamentare, din păcate pe un loc care s-a dovedit neeligibil. Acum Gheorghe Ioniţă va da piept cu electoratul uninominal iar cei care vor vota ar trebui să se uite cu tenţie şi la cv-urile şi trecutul celorlalţi candidaţi. Liberalul chiar merită să fie deputat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe