Potrivit primarului comunei Roşiile, Doru Diaconu, anul 2018 a făcut din localitate şi un important nod rutier. Deși avea drumuri de legătură cu localitățile învecinate, nu putea beneficia de ele, însă, de la finalul anului 2018, Roşiile are două drumuri impecabile, modernizate, drumul de legătură cu Grădiștea spre vest, prin Pertești, şi spre este cu Fârtățeștiul. Primarul Doru Diaconu spune că s-au scurtat distanțele cu peste 20 de kilometri între comune, iar acest lucru este important mai ales pentru comunități: „Am avut aici sprijinul Consiliului Judeţean şi le mulţumim pentru eforturile făcute astfel încât în 2018, Roşiile a devenit cel mai important nod rutier din această parte de judeţ. Cu toţii ştim ce înseamnă drumuri mai rapide, drumuri modernizate, drumuri care de exemplu scurtează distanţa dinspre Drăgăşani spre Gorj, dinspre Grădiştea spre Vâlcea. Asta se traduce în economie de timp, într-o creştere a transportului de marfă şi de oameni, într-o dimamică a economiei. Anul 2019 însemnă construcţia reţelei de apă şi canalizare, şi acesta este un lucru bun. Vom lua de la capăt proiectele, cu alte autorizaţii, vor începe noi şantiere deschise. Sper să vină şi banii pentru calamităţi, cu care vom putea reface drumurile distruse. Sper să avem şi noi mai mulţi bani şi să facem ce ne-am mai propus, şi aici ne dorim modernizarea centrului civic şi o mică dotare la căminul cultural din centrul localităţii cu un grup sanitar şi aer condiţionat”. Anul 2018 se traduce la Roşiile prin investiţii majore în utilităţi, apă şi canal, în amenajarea centrului civic. Astfel încât anul 2019 poate deschide perspective noi. Rămâne o doleanţă a locuitorilor din valea Sasei, ca şi drumul judeţean care traversează localitatea de la nord la sud, cel mai lung din judeţ care leagă Vaideeni de Bălceşti, să fie modernizat. Primarul Doru Diaconu spune că aşteaptă şi în prezent finanţare din fondul de urgenţă al Guvernului pentru refacerea drumurilor comunale distruse de ploile torenţiale căzute în vara anului trecut. Pe data de 29 iunie 2018, pârâul Şasa a ieşit din matcă în urma unei ploi torenţiale şi a produs pagube însemnate. La Roşiile, primarul Doru Diaconu, cu fondurile alocate prin acest GAL va achiziţiona un tractor. Utilajul poate fi folosit la lucrări de reparaţii ale străzilor, ale drumurilor de hotar, pentru decolmatarea şanţurilor, dar şi pentru deszăpezire.
Web Design by DowMedia