„Colinde şi cântece pentru bunicii noştri” la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu-Vâlcea

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, miercuri, 12 decembrie, la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat acțiunea „Colinde şi cântece pentru bunicii noştri”, în cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu”.

Doamnele Zenovia Zamfir de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul'' Vâlcea şi Iuliana Radi de la Biblioteca Publică din Buneşti împreună cu elevi de la Şcoala Gimnazială Bunești, coordonați de doamna director Daniela Geornoiu şi prof. Andrada Marcu, și grupurile de colindători „Discipolii'' și „Henri Coandă'' din Râmnicu-Vâlcea, i-au colindat pe bătrânii de la Centrul Ostroveni. „Colindele aduc bucurie, pace şi ne amintesc că Domnul s-a născut pe pământ, din marea sa iubire pentru noi, oamenii", a transmis doamna profesoară Violeta Negrea de la Liga Femeilor Creştine - Ortodoxe. Activitatea a fost organizată de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea , Biblioteca Publică Bunești, Liga Femeilor Creştine - Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, cu sprijinul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare” – Suieşti, și al Televiziunii Etalon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe