Comisie specială pentru cercetarea mansardelor
De la sfârşitul săptămânii trecute, toate mansardele din judeţul Vâlcea au fost luate la purecat de o comisie mixtă, formată prin ordinul subprfectului de Vâlcea, Anuţa Handolescu.
Comisie pentru controlul mansardelor din Vâlcea
Comisia urmează să inventarieze construcţiile care au fost mansardate în Râmnicu Vâlcea, verificarea documentaţiei de urbanism care a stat la baza mansardării şi a existenţei căilor de acces la aceste construcţii în caz de incendiu. „Trebuie să verificaţi cât mai bine aceste mansarde, pentru că eu m-am speriat, vă spun sincer atunci când am asistat la incendiu. Trebuie ca asociaţiile de proprietari să verifice în permanenţă stadiul lucrărilor şi să ne anunţe imediat dacă este ceva în neregulă.” – a spus subprefectul de Vâlcea.
Înfiinţarea comisiei este urmarea obligaţiilor legale care revin Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cazurile tuturor incidentelor care pun în pericol vieţile şi bunurile a mai mult de două persoane. Conform acestui ordin, comisia mixtă este alcătuită din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, care sunt şi coordonatorii activităţii, ai Consiliului Judeţean, Primăriei Rm. Vâlcea, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă,Inspectoratului judeţean de Poliţie, Autorităţii de Sănătate Publică, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Inspectoratului Teritorial de Muncă, precum şi ai societăţilor Acvarim, Distrigaz Sud-Rm Vâlcea şi CEZ-Sucursala de distribuţie Rm.Vâlcea. Activitatea comisiei a început la 24 iulie şi se va desfăşura până în 15 august, când va prezenta raportul cu concluziile verificărilor efectuate.
Miercuri dimineaţa, la Primăria municipiului, a avut loc de asemenea o întâlnire pentru analiza situaţiei create în urma incendiului de luni seara de la blocul S7 din strada Gib Mihăescu, întâlnire la care au participat toţi constructorii de mansarde din municipiu.
În principal, s-a stabilit ca aceşti constructori să se ocupe cu debarasarea cât mai rapidă a resturilor de materiale rămase în urma incendiului de la blocul S7, fiind repartizaţi câte trei pentru fiecare din scările de bloc afectate. În urma unei discuţii cu preşedintele Ion Câlea, s-a convenit ca instituţia Consiliului Judeţean să asigure lemnul necesar reconstruirii mansardelor distruse, iar municipalitatea va furniza necesarul de tablă. La acest moment, se aşteaptă expertiza tehnică a imobilului afectat.
Mansardele, reconstruite cu bani publici
Reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea au stabilit, marţi, împreună cu conducerea a şapte firme de construcţii din judeţ să înceapă joi reconstrucţia celor 15 mansarde afectate de incendiu. Două dintre familiile afectate de incendiu s-au mutat la Centrul de Asistenţă Socială „Ioana" din oraş, iar cea de-a treia familie, formată din cinci persoane, a ales să locuiască la rude şi a refuzat ajutorul autorităţilor.
„Mansardarea nu este un program al Primăriei, este un contract comercial între asociaţia de proprietari a blocului, constructor şi beneficiarul lucrării, care ulterior vinde locuinţele familiilor interesate. Cele 15 mansarde au fost realizate cu acordul locatarilor din blocul respectiv, s-a respectat legea în acest sens, vom vedea dacă la construcţia propriu-zisă s-au stabilit tehnologiile de construcţie. Deocamdată, familiile afectate pot fi găzduite de noi la Centrul de Asistenţă Socială „Ioana” al Primăriei din Râmnicu Vâlcea, cât timp va fi necesar, până când mansardele vor fi refăcute", a declarat Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
„Consiliul Local va suporta costul acoperişului, dar şi alte lucrări, dacă va fi nevoie, astfel încât sperăm să le refacem cât mai repede, iar oamenii să reuşească să se mute. De asemenea, îi vom ajuta şi pe locatarii apartamentelor de la etajul al patrulea, afectate şi ele, pe alocuri, de apa cu care s-a stins incendiul", a mai spus primarul Gutău. Potrivit acestuia, recepţia celor 15 locuinţe mansardate urma să se realizeze săptămâna viitoare, iar cele trei familii se mutaseră mai devreme în baza unui precontract cu firma beneficiară a locuinţelor.
Celelalte 12 familii erau în perioada de încheiere a contractelor cu firma care deţine apartamentele mansardate, costul unei locuinţe fiind, în medie, de 40.000 de euro. Incendiul a distrus complet 15 locuinţe, în timp ce alte 20 de apartamente de la etajul al patrulea au fost inundate. Pompierii militari vâlceni au încheiat evaluarea pagubelor provocate de incendiul care a cuprins mansardele blocului S7 de pe strada Gib Mihăescu din Râmnicu Vâlcea.
Potrivit căpitanului Ion Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, incendiul s-a manifestat la mansarda blocului, construită peste nivelul al patrulea al blocului, pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi şi a distrus în întregime toate cele 15 locuinţe, care sunt repartizate pe cinci scări, trei mansarde fiind deja locuite. Toate locuinţele aflate la mansarda blocului S 7 se aflau în stadiul de finisaj, iar recepţia lucrărilor urma să aibă loc săptămâna viitoare. În blocul cu patru etaje, care are şapte scări, locuiesc aproximativ o sută de persoane, iar la mansarde locuiau doar trei familii.
Web Design by DowMedia