Istoricii români nu au acordat o atenție deosebită Parlamentului Vechiului Regat al României. Ceea ce trebuia să fie o instituție fundamentală a statului român a fost, în fapt, o instituție care a fost permanent în umbra Casei Regale sau a figurilor carismatice din Guvern. Înainte de 1918, în România s-a aplicat un sistem de vot cenzitar foarte restrictiv, care defavoriza majoritatea covârșitoare a cetățenilor. La ultimele alegeri desfășurate în Vechiul Regat, mai puțin de 200.000 de persoane, numai bărbați, au putut să-i aleagă pe membrii celor două camere ale Parlamentului, Senatul și Adunarea Deputaților. Restul cetățenilor României, peste 7,5 milioane de oameni, majoritatea țărani, nu au avut drept de vot.
Născut în 1859, în Câmpulung Muscel, Grigore Procopiu a absolvit cursurile Facultății de Drept din București. După o scurtă carieră în magistratură, a intrat în avocatură, ajungând decan al Baroului Vâlcea. Intrat în viața politică, Procopiu a ajuns primar al orașului Râmnicu Vâlcea și a câștigat mai mult mandate de deputat și de senator din partea Partidului Național Liberal (PNL).
În timpul Primului Război Mondial, Procopiu a decis să-și urmeze colegii parlamentari nu doar în refugiul de la Iași, ci și la Odessa și Herson, orașe din sudul Rusiei, în ciuda rusofobiei sale, pe care o mărturisește în paginile memoriilor sale:
”La 22 ianuarie 1917, cu cel de-al doilea, îmi pare, din aceste trenuri, am plecat în Rusia. (...) Era în sufletul meu, de cetățean liber al unui stat cu regim democratic, aproape o teamă explicabilă, dar nejustificată. Nu era numai îngândurarea pribegiei, dar și o anume stare de spirit nedefinită, une espece de malaise. Ceva asemănător cu senzația morbidă pe care psichiatrii o numesc fobie și pe care aș risca la rândul meu s-o numesc ruso-fobie. Nu era însă, propriu-zis, o fobie, ci mai mult o repulsiune. O senzație analogă cu aceea ce dă unor persoane mai sensibile atingerea de pielea rece și alunecoasă a unei reptile aquatice”.
Impresiile despre această perioadă au fost adunate într-un volum publicat în ediție princeps imediat după război. La împlinirea unui secol de la evenimentele relatate de Procopiu, cartea lui a fost reeditată de editura Humanitas, sub titlul ”Parlamentul în pribegie. 1916–1918. Amintiri, note și impresii”, cu un studiu introductiv semnat de Daniel Cain.
”Senatorul Grigore Procopiu descrie în memoriile sale episodul mai puțin cunoscut al refugiului demnitarilor români din București la Iași, apoi la Odessa și Herson. Ceea ce în jurnalul de război al reginei Maria e redat ca o peripeție aproape mitică, într-un fel de puzzle incomplet, își găsește în cartea lui Procopiu piesele lipsă prin mărturia nemijlocită a unuia dintre membrii parlamentului pribeag”, scrie Daniel Cain, în studiul introductiv al volumului.
Peripețiile trăite de parlamentarii români în Rusia, așa cum sunt descrise de Procopiu, par desprinse dintr-un roman de aventuri. În condițiile dezastrului de pe frontul românesc de la sfârșitul anului 1916, la începutul anului următor se hotărăște ca o parte dintre parlamentarii români să fie evacuați în Rusia, mai întâi la Odessa, apoi la Herson, oraș aflat la vărsarea Niprului în Marea Neagră. În acest oraș se afla Procopiu în momentul izbucnirii revoluției ruse din februarie 1917, eveniment care va conduce la prăbușirea țarismului.
Cu toate că Rusia era cuprinsă de haosul revoluționar, Procopiu își lasă familia la Herson și se întoarce la Iași, pentru a participa la dezbaterile Parlamentului și a vota două reforme fundamentale, inițiate încă din 1914: reforma electorală și reforma agrară. Mai exact, Parlamentul era chemat să voteze introducerea votului universal pentru bărbați și expropierea marilor proprietăți funciare. Ambele reforme îi afectau direct pe parlamentari, mari proprietari funciari, care erau aleși de un număr extrem de restrâns de alegători. Cu toate acestea, Parlamentul a aprobat cele două reforme.
Deși situația din Rusia se înrăutățea, Grigore Procopiu decide să se întoarcă la Herson, pentru a fi alături de familia sa și de alți colegi parlamentari. După revoluția bolșevică din octombrie 1917, relațiile dintre România și Rusia devin tot mai tensionate. Trupele ruse de pe teritoriul României sunt tot mai greu de controlat și au loc mai mult conflicte cu trupele române, printre care și Bătălia de la Galați (ianuarie 1918). Relațiile diplomatice dintre cele două state sunt rupte după intrarea trupelor române în Basarabia, provincie care își exprimase dorința de a se desprinde de Rusia și a realiza unirea cu România. În aceste condiții, bolșevicii au confiscat tezaurul României, trimis anterior pentru păstrare în siguranță la Moscova, și l-au arestat pe ambasadorul român la Petrograd, Constantin Diamandy.
După ce bolșevicii au preluat puterea și în Ucraina, parlamentarii români au avut de suferit, au fost percheziționați, li s-au confiscat diferite bunuri, iar în final au fost arestați. Ei au fost eliberați datorită eforturilor colonelului canadian Joseph Boyle, un apropiat al Reginei Maria a României, care a intermediat un acord între bolșevici și autoritățile române. În cele din urmă, datorită eforturilor lui Boyle, parlamentarii români au fost eliberați și au ajuns la Iași, după alte peripeții, printre care și o furtună puternică, înfruntată de vasul care îi transporta.
În ultimii ani ai vieții, Grigore Procopiu a renunțat la cariera politică, fiind numit în componența Consiliu Legislativ, un organism creat prin Constituția din 1923 pentru unificarea legislației pe teritoriul României Mari. Procopiu a murit pe 13 octombrie 1930, la București, și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Ioan din Râmnicu Vâlcea.
Parlamentul în pribegie. 1916-1918. Amintiri, note și impresii
Autor: Grigore Procopiu
Foto copertă: Joseph Boyle (în mijloc, în uniformă de colonel) alături de demnitarii români ținuți ostatici de bolșevici la Feodosia (martie 1918). Printre cei arestați se află și Grigore Procopiu
Web Design by DowMedia