Patronii de la Ciech se pregătesc să dea afară 230 de muncitori de la USG

duminică, 13 iulie 2008

• Din cauza rezultatelor financiare slabe,

Patronii de la Ciech

se pregătesc să dea afară

230 de muncitori de la USG

 De câteva zile, acţionarul majoritar de la Uzinele Sodice Govora – grupul polonez Ciech Chemical – a început un program de restructurare a producătorului local din judeţul Vâlcea pe care l-a achiziţionat în 2006. Uzinele Sodice Govora au şi o productivitate mult sub cea de la restul companiilor din grup. Dacă unitatea de producţie din Germania are o productivitate de 1.500 tone pe angajat, fiind cea mai eficientă unitate din grup, iar unităţile din Polonia au o productivitate de 780 tone per angajat, la Govora aceasta este la un nivel de 240 de tone.

Conducerea USG estimează că nivelul de productivitate din Polonia poate fi atins şi în România, în circa doi ani, dar a anunţat că sunt necesare restructurări care cumulează circa 20% din personalul actual, respectiv 1.150 de angajaţi (peste 230 de salariaţi). Restructurările au ca scop reducerea costurilor, cheltuielile cu personalul având o pondere de 16% din total. Anul trecut, pierderile au atins cifra impresionantă de 70 milioane lei (circa 20 milioane euro), faţă de 68 milioane lei în 2006, şi 18 milioane lei în 2005.

Datoriile totale înregistrate de SC Uzinele Sodice Govora au atins, la sfârşitul anului trecut, nivelul record de 292 milioane lei (peste 81 milioane euro), faţă de 219 milioane lei în 2006 şi 118 milioane lei în 2005. În schimb, cifra de afaceri realizată anul trecut de întreprindere s-a ridicat la peste 128 milioane lei, comparativ cu 124 milioane lei în 2006 şi 101 milioane lei în 2005. Anul trecut, la USG au fost realizate investiţii de circa 10 milioane euro, din care investiţiile de dezvoltare au reprezentat mai mult de jumătate din sumă.

Cele mai importante investiţii au fost: coloană carbonatare (1,7 milioane euro), calcinator abur nr. 2 (1,28 milioane euro), grup absorbţie (1,3 milioane euro). Pentru anul 2008, polonezii de la Ciech promit realizarea unor investiţii la Uzinele Sodice Govora în sumă totală de circa 14,2 milioane euro. Anul trecut, s-a majorat capitalul social al USG cu suma de 37,5 milioane de lei prin emiterea a peste 150 milioane de acţiuni nominative în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 0,25 lei fiecare.

Noile acţiuni au putut fi subscrise prin aport în numerar de către acţionarii existenţi la data de înregistrare, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. Sumele astfel obţinute au fost folosite pentru finanţarea investiţiilor în cursul anului 2007 şi a activităţii curente a societăţii, precum şi pentru respectarea obligaţiilor incluse în contractul de vânzare – cumpărare acţiuni nr. 45/22 decembrie 2002, semnat cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Acţionarul Ciech Varşovia a putut subscrie la această majorare de capital social prin conversia în acţiuni a creanţei în valoare de 8 milioane de euro, plus dobânda acumulată până la data de înregistrare. Creanţele care le invocat Ciech proveneau din contractele de împrumut nr. 3272/14 decembrie 2006 şi 2414/29 ianuarie 2007. Acţiunile nesubscrise în termenul de 30 de zile după data publicării deciziei de majorare a capitalului social al Uzinele Sodice Govora au fost anulate, iar sumele strânse au fost alocate pentru finanţarea unor investiţii de retehnologizare şi modernizare a capacităţilor de producţie.

• Preluată în 2000 de italienii de la Magnetto Wheels,
Roţi Auto Drăgăşani a realizat anul trecut investiţii de 22 milioane lei

Producătorul de componente auto Magnetto Wheels România – Drăgăşani (fosta întreprindere Roţi Auto) estimează că va produce în acest an peste 3,3 milioane de jante auto, din care mai mult de jumătate vor fi livrate către Automobile Dacia. În 2007, producţia Magnetto Wheels a fost de 2,95 milioane de unităţi. La finalul investiţiilor fabrica ar trebui să producă aproape 5 milioane de jante auto. Magnetto Wheels România – Drăgăşani a realizat în 2006 o cifră de afaceri netă de 25 milioane de euro, cu 21,4% mai mult faţă de anul 2005 când a fost atins pragul de 20 milioane de euro. În intervalul analizat, profitul companiei a marcat un salt de 30%, de la 8,4 milioane de lei noi, la 10,85 milioane de lei noi. Deja firma şi-a majorat capitalul social cu 5,33 milioane lei noi (1,52 milioane euro), pentru a acoperi o datorie către societatea-mamă, care a furnizat către filiala din România o serie de linii tehnologice. De asemenea, anul trecut, italienii de la Magnetto au realizat investiţii de circa 6 milioane euro (22 milioane lei), fonduri utilizate pentru achiziţia unei linii de producţie de cercuri şi a unui utilaj de grunduire. Circa jumătate din producţia realizată de Magnetto Wheels România este destinată exportului, cealaltă jumătate fiind distribuită pe piaţa românească, în special către Automobile Dacia şi Daewoo Automobile România. Grupul italian Magnetto Wheels a investit în unitatea vâlceană aproximativ 25 de milioane de euro (fonduri direcţionate pentru realizarea unui program general de retehnologizare a societăţii), iar pentru viitor urmează să fie alocate alte cinci milioane de euro pentru investiţii. La Drăgăşani, a fost transferată o linie de producţie dezafectată din Italia, ca urmare a reorganizării grupului italian pe baza unei strategii care vizează relocarea producţiei către ţări unde costurile cu forţa de muncă sunt reduse. Totodată, la fabrica de la Drăgăşani au fost transferate şi o parte din contractele pe care Magnetto Wheels le are cu mai mulţi producători auto din Europa. Roţi Auto Drăgăşani este furnizor pentru Dacia încă de la înfiinţarea societăţii, respectiv din 1982. Colaborarea cu Dacia a intrat într-o nouă fază o dată cu privatizarea celor două societăţi. Pentru modelul Logan, Magnetto Wheels România livrează patru tipuri de jante auto din oţel (atât pentru modelele pe benzină, cât şi pentru varianta diesel), fabrica de la Drăgăşani dezvoltând şi alte două proiecte pentru roţile ce vor echipa viitoarele modele Logan pe care Renault le va lansa în producţie. Magnetto Wheels este un furnizor tradiţional pentru Renault, iar investiţia din România a fost făcută conform politicii de urmărire a clientului. Grupul Magnetto Wheels a cumpărat la începutul anului 2000, prin divizia sa Fergat SpA, pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Roţi Auto Drăgăşani pentru suma de 4,4 milioane de euro. Ulterior, Magnetto Wheels a majorat capitalul societăţii cu un milion de euro, iar acum deţine 85,7% din acţiunile societăţii Roţi Auto. Ceilalţi acţionari sunt SIF Oltenia (7,5%), fondul de investiţii Broadhurst Investments (0,8%) şi micii acţionari care deţin circa 6% din capitalul social. Societatea are în prezent peste 250 de angajaţi, faţă de peste 600 câţi erau la data privatizării. Magnetto Wheels deţine fabrici în Marea Britanie, Franţa şi Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe