Primarul Nicolae Sărdărescu va reabilita, moderniza şi extinde sistemul de iluminat public din oraşul Horezu

duminică, 23 septembrie 2018

 

Recent, la iniţiativa primarului Nicolae Sărdărescu, Consiliul Local Horezu a aprobat studiul de fezabilitate cu elemente de DALI pentru proiectul „Reabilitare, modernizare şi extindere sistem de iluminat public în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea”. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei conform devizului general sunt după cum urmează: valoarea totală - 80 miliarde de lei vechi fără TVA, iar durata de realizare a investiţiei este de 24 luni. În luna august, Primăria Horezu a predat amplasamentul pentru proiectul de modernizare a străzii Mircea cel Bătrân. „Am terminat licitaţia şi pentru construirea creşei, suntem în faza de evaluare şi, în 30 de zile, vor putea începe lucrările şi la acest obiectiv. Suntem în faza finală a licitaţiei şi pentru modernizarea parcului, proiect care se va realiza cu fonduri europene, şi am terminat cu licitaţia pentru proiectare la proiectul de modernizare a zonei centrale. În 45 de zile vom scoate la licitaţie şi partea de execuţie astfel încât, în primăvara anului viitor, să începem lucrările. În câteva zile vom scoate la licitaţie şi modernizarea liceului. La grădiniţă suntem în faza finală a licitaţiei şi acolo vor începe lucrările, în această toamnă. Mai avem Centrul Cultural de la Olari prin Compania Naţională de Investiţii, proiect la care s-a terminat licitaţia şi aşteptam să înceapă lucrările. Am reuşit să achiziţionăm şi un utilaj prin GAL Horezu, care ne-a şi venit. Cu Centrul ISU suntem în faza de analiză la Ministerul Dezvoltării, dar sunt convins că nu vor fi probleme. Vom depune în zilele următoare şi un proiect pentru construirea Centrului Cultural din satul Sălişte. Totodată, am depus, în urmă cu două săptămâni un proiect mare, de 5 milioane de euro, fonduri europene, care cuprinde extinderea, modernizarea şi automatizarea iluminatului public. Mai lucrăm la încă trei proiecte mari, pe care le vom depune într-o lună. Este vorba despre dotarea ambulatoriului de la Spitalul Orăşenesc, inclusiv construcţia unor camere speciale dotate cu aparatură ultramodernă. Cel de-al doilea proiect cuprinde modernizarea străzii Independenţei, unde este Biserica Veche, un proiect pe care îl vom depune pe măsura 7.1, fonduri europene. Mai avem proiectul cu campingul, la care vom depune proiectul tehnic final şi modernizarea bazei sportive Treapt, care va ajunge la o valoare de 6 milioane de euro”, a mai spus primarul Sărdărescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe