• Pachete cu produse alimentare…electorale
În data de 13 iunie 2008, ora 21.30, Poliţia Municipiului Drăgăşani a fost sesizată telefonic de către preşedintele Organizatiei Drăgăşani a PSD, despre faptul că adversarii politici distribuie pachete cu produse alimentare în cartierul „Sf. Gheorghe” din municipiul Drăgăşani.
În urma sesizării la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani condusă de cms. şef Mihai Mazilu, şeful poliţiei. Cu ocazia verificărilor efectuate în locuinţa Ioanei Mitală, s-a stabilit că în interior se aflau 27 pungi cu produse alimentare, care au fost predate poliţiştilor de către Doru Văduva, acesta locuind periodic în acelaşi imobil. Atât pungile cât şi produsele din interior nu conţineau însemnele electorale ale vreunui partid politic. În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 109 din Legea 67/2004.
• Campanie în afara perioadei legale
În data de 14 iunie a.c., ora 14.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Livezi, judeţul Vâlcea au fost sesizaţi de către primarul comunei Livezi, Alexandrina Ivancu, despre faptul că reprezentanţii PDL continuă campania electorală prin îndemnarea cetăţenilor să voteze cu candidatul partidului respectiv.
În urma verificărilor efectuate de echipa operativă s-a stabilit că în faţa primăriei Livezi, Gabriel Filip / PDL, de 41 ani, din Bucureşti, folosindu-se de o portavoce, îndemna cetăţenii comunei să voteze candidatul la primărie din partea partidului respectiv, iar pe autoturism avea lipite mai multe afişe cu sigla partidului şi candidatul la primărie. Faţă de Gabriel Filip s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 2000 lei, conform Legii 67/2004.
Web Design by DowMedia