Cine pe cine să izoleze

luni, 16 iunie 2008

Cine pe cine să izoleze

Puterea liderului liberal vâlcean Emilian Frâncu vine în primul rând de la curajul său de a risca în urmă cu ceva ani. Pentru el era comod atunci să se lupte intern în partid într-un partid şi să conducă o organizaţie de 7-8%. Dacă nu ar fi deschis larg porţile partidului şi nu i-ar fi invitat pe activiştii ţărănişti să vină să pună mâna pe locurile de conducere din partid şi să construiască un sistem care să aducă la alegerile următoare locuri eligibile şi funcţii adminstrative pentru cei care nu prind locuri pe listă, PNL nu ar fi ajuns, într-un judeţ atât de roşu, niciodată ce este acum.

Probabil PN├×CD Vâlcea ar fi fost un adversar redutabil şi azi deoarece PD-ul de atunci nu vroia să facă loc ţărăniştilor. Cei câţiva care sunt acum acolo şi se dau mari portocali au ajuns pe filiera penelistă ruptă din partid de Stolojan, acest duplicitar care a făcut mereu jocurile stângii. Frâncu a deschis apoi uşa şi unor peremişti, unor pecişti ( remarcabilă ascensiunea celor doi Victor, Popescu şi Stănculescu care au făcut o treabă excelentă în campanie) dar şi multora care nu erau membri de partid.

În acest fel partidul a avut de câştigat iar un liberal a ajuns să se bată de la egal la egal cu un pesedist pentru postul de preşedinte de Consiliu Judeţean. Într-un judeţ dominat de un electorat ce an de an căuta pe liste numele lui Ion Iliescu, îndobitocit fiind de demagogia cuplului Persu-Cîlea. Mă uit cu surprindere la cei care trebuie şi pot decide soarta judeţului nostru. Adică la cei care pot alege vicepreşedinţii de consiliu judeţean. Liberalii, chiar dacă la nivelul ţării au ceva înţelegeri cu PSD nu vor face aici acelaşi lucru.

În primul rând datorită maleficului Persu, acest dinozaur care-l coordonează pe Cîlea. Apoi în PNL sunt strânşi acum, în posturi de conducere o mulţime de indivizi a căror ascensiune administrativă şi politică a fost blocată la greu de maşina pesedistă. Liberalii au un politician maturizat, experimentat, echilibrat pentru postul de vicepreşedinte al CJ. Pe acest Cristi Buican care, în mod normal, ar trebui alături de un pedelist, să ajungă vicepreşedinte.

În acest fel ar fi oarecum respectat şi electoratul care ar fi reprezentat aproape în unanimitate în conducerea Consiliului Judeţean. Ei bine mai mulţi obtuzi din PDL încearcă să înlăture ascensiunea unui politician liberal de 40 de ani preferând o alianţă cu un sexagenar pesedist. Culmea este că unii dintre consilierii judeţeni PDL ştiu bine ce monstru este Persu şi ce greutăţi le va face iar alţii din Biroul Judeţean al PDL cunosc reputaţia liberalului, dar se tem că mai tîrziu acesta le va fi un adversar incomod.

Unii dintre cei care se tem sunt oameni tineri care ar trebui să înţeleagă că înlăturarea „fosilelor“ face mai puternică întreaga clasă politică şi dă şanse tineretului. Cei care acum încearcă din prostie, invidie, calcul matematico-politic, să stopeze numirea lui Buican gândind că în acest fel vor izola PNL şi primăriile obţinute de liberali se înşeală amarnic. În primul rând Guvernul liberal va avea de servit prin încredinţări directe mai puţine primării, apoi Buican va avea mai mult timp să-şi pregătească campania din toamnă şi poate efortul său va aduce liberalilor două mandate de deputat în loc de unul singur.

Apoi nu trebuie uitat că PSD se va concentra spre ajutorarea directă a acelor zone care au votat cu Ion Cîlea şi vicele pedelist va fi o simplă marionetă. Iar în toamnă PDL nu îl va mai avea pe Mircia Gutău să aducă voturi. Două partide vor încerca să-l izoleze pe al treilea în CJ. Dar doar combinaţia PDL – PNL are şanse de izbândă. Orice altă combinaţie va duce mai târziu la slăbirea combinatorilor şi întărirea celui sacrificat. Veţi vedea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe