Mii de vâlceni l-au condus pe ultimul drum pe Dumitru Buşe

luni, 9 iunie 2008

Adio, Domnule Preşedinte!

Mii de vâlceni l-au condus pe ultimul drum pe Dumitru Buşe

Corpul neînsufleţit al preşedintelui CJ Vâlcea, Dumitru Buşe, a fost condus, sâmbătă, de un cortegiu de mii de oameni, pe străzile municipiului, spre locul de veci aflat în Cimitirul Eroilor.
Funeraliile au fost organizate de familia celui decedat şi de conducerea interimară a CJ Vâlcea, sub coordonarea vicepreşedintelui Ion Câlea, cel care, în urma alegerilor locale, a fost ales ca nou preşedinte al instituţiei.

La ceremonie au participat Daniela Popa, preşedintele Partidului Conservator, şi numeroşi lideri de filiale judeţene ai acestui partid, care au ţinut să cinstească astfel memoria colegului lor, Dumitru Buşe, preşedintele PC Vâlcea. La funeralii au fost prezenţi numeroşi primari din judeţul Vâlcea, aparţinând tuturor formaţiunilor politice.
Dumitru Buşe, a încetat din viaţă, miercuri, la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese transportat în stare gravă, pe 26 mai, cu diagnosticul de pleurezie pericardică şi cancer în stadiul de metastaze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe