De ce n-aţi venit la vot?

miercuri, 4 iunie 2008

Tableta a... politică

De ce n-aţi venit la vot?


                            de Mihai Râmniceanu

Domule învăţător, domnule profesor, de ce nu aţi venit la vot?
Mai suntem noi persoane pe care se poate conta în ţara aceasta, mai este meseria de dascăl una pusă la locul pe care îl merită?

Nene Ilie, nea Gheorghe, de ce nu aţi venit la vot?
Pentru cine, băi, taică, dacă mă judec pentru un petec de pământ de cincisprezece ani şi primarele meu, alesul meu şi al lui Gheorghe, nici nu mă bagă în seamă, iar consilierii, pentru care eu mi-am pus cuvântul şi onoarea, socotindu-i cei mai buni dintre cei mai buni, sunt puşi numai pe căpătuială?

Vecine pensiomar, de ce nu ai venit la vot?
I-am lăsat să se voteze între ei, pentru că de noi au nevoie numai o dată la patru ani. În rest, spitalul, cozile la farmacii, boala şi grija să am gata locul de veci!

Tinere domn, de ce nu ai venit la secţia de votare să-ţi exerciţi un drept pe care ţi-l asigură Constituţia ţării?
De ce mai întrebaţi, dumneavoastră nu ştiţi? Mi-am rupt coatele să fac o facultate, m-am îmbolnăvit, fiindca mama şi tata m-au ţinut cum au putut la aşa-zisa facultate de stat şi la terminare m-am aruncat pe ziare să văd unde pot pleca să muncesc, pentru că peste diploma mea s-a aşezat unul de la o facultate particulară.
 
Am pierdut examenul pe post, c-am fost „prost” şi fără bani, iar tatăl „particularului” mi-a mai dat şi cu tifla, că habar n-am şi am făcut o facultate degeaba. N-am votat fiindcă nu ştiu incotro s-o iau, pentru că prietena mă întreabă mereu: „Noi ce facem?”, iar eu dau disperat din umeri. Pentru că... ia lasaţi-mă cu teatrul vostru a la Caragiale. Eu caut viitorul în realitate, nu în promisiuni, minciuni şi bilete de vot!

Domnul inginer, de ce n-aţi venit la vot?

Drept să-ţi spun, sunt foarte supărat, am dat faliment cu firma, am o căruţă de bani împrumutaţi de la bănci şi numai de alegeri nu-mi ardea mie. Dar ce s-a ales?

Domnule jurist, tocmai dumneavoastră să încălcaţi un drept constituţional şi să nu veniţi la vot?!

Dar ei, mulţi dintre ei, cum au avut dreptul să încalce legile statului, cum au îndrăznit să migreze de la un partid la altul, cum şi-au vândut şi cinstea şi ruşinea şi au tot zâmbit de pe afişe, şi mai zâmbesc, încă, la noi, când ţara este plină de tristeţe şi de nevoi!

Nu ştiu ce sunteţi, dar aud că n-aţi fost la vot. De ce greşeala asta?

Pentru că nu mai îmi plac teatrul fals, minciuna, ipocrizia, mafia, furtul, fuga după putere, pentru că nu mai sunt sigur pe viaţa mea şi pe ziua de mâine, pentru că la toţi care au condus trebuia să li se ridice demult dreptul de a conduce. Şi asta trebuia s-o facem noi. Pentru că nu am avut alt drept de a mă împotrivi, deşi ştiu că mi-am făcut rău mie. Asta e! Trageţi cortina peste comedie! Ieşirea, fiecare cum poate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe