În urmă cu aproape două săptămâni, primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a dat startul asfaltării celor 3,4 km de străzi din satele Mihăeşti şi Arsanca, proiect finanţat prin PNDL. Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat circa 1,5 milioane de euro pentru două investiţii. Este vorba de asfaltarea străzilor din satele Mihăeşti şi Arsanca şi construirea unui dispensar medical în satul Buleta: „Deja, am început lucrările de asfaltare pentru 3,4 kilometri, un proiect prins prin PNDL-2. S-a terminat şi procedura de licitaţie pentru proiectare în cazul dispensarului, cel de-al doilea proiect finanţat din fonduri guvernamentale. Acolo vom avea trei licitaţii, una pentru proiectare, una pentru execuţie şi una pentru dotarea cu aparatură medicală. Nu aşteptăm să treacă timpul pe lângă noi, vrem să grăbim puţin lucrurile, astfel încât, până în luna august, să fim gata cu cele două proiecte. Mai avem un proiect cu fonduri din bugetul local, la Govora sat, pentru amenajarea unor rigole, trotuare, poduri, podeţe şi asfalt către mănăstire. Tot în acea zonă avem în derulare şi proiectul de asfaltare pe fonduri europene şi derulăm o altă lucrare în satul Rugetu, unde turnăm asfalt să punem şi acest sat la punct. Avem trei zone din comună în care se toarnă asfalt. De când am venit eu la primărie s-au turnat 20 de kilometri de asfalt, anul acesta facem încă 7 kilometri şi, dacă voi reuşi să intru în mandatul următor vreau să finalizăm tot ce înseamnă asfalt, adică încă 40 de kilometri de drumuri”. Primăria Mihăeşti are acceptat la finanţare proiectul depus pe Măsura 7.2., având valoarea de un milion de euro, care vizează asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 7,5 kilometri, dar şi amenajarea pe o lungime de 14 kilometri a rigolelor şi construirea de poduri şi podeţe de acces în gospodării, pe ambele laturi ale drumului. Faptul că actualul primar a reuşit să atragă fonduri europene pentru comunitatea de la Mihăeşti este un lucru important, întrucât, pentru implementarea acestui proiect vor fi cheltuiţi foarte puţini bani proveniţi din taxele şi impozitele plătite de localnici:
Web Design by DowMedia