Liviu Dragnea a acuzat, joi, că președintele României, Klaus Iohannis, a încălcat Constituția și că plângerea lui Ludovic Orban, instrumentată de Iohannis, este o tentativă de lovitură de stat, pentru preluarea puterii în mod nelegitim. Liderul PSD a anunțat totodată că discută cu juriștii pentru a vedea în ce măsură poate fi făcută o plângere penală împotriva celor care făcut plângerea împotriva sa și a premierului Viorica Dăncilă, pentru că această plângere nu are niciun sâmbure de adevăr.
”Este o plângere penală a lui Klaus Werner Iohannis. Orban este o unealtă jalnică.(...) Iohannis vrea sa ia Palatul Victoria în folosință proprie”, a spus Dragnea.
Preşedintele PSD mai spune, potrivit Mediafax, că în Codul penal există un articol care se referă la inducerea în eroare a organelor judiciare și "persoana care face o plângere penală, reclamând presupuse fapte care ar încălca legea penală, dar știind că ele sunt neadevărate, aceasta este infracțiune care se pedepsește cu închisoarea".
”Orice funcționar care se va implica în acest demers va fi complice la aceste două posibile infracțiuni. Este același plan, cu alte instrumente, din 2015 de a prelua Guvernul fără să câștige alegerile de către Iohannis și unelete lui politice. Nu vom ceda, este o acțiune violentă, neconstitutională, a lui Iohannis și a celor care îl susțin de a bloca un Guvern care a adus bunăstare și de a aduce un Guvern care să taie salariile romanilor”, a adăugat acesta.
Dragnea a subliniat că premierul are susținere totală și că ”nu a făcut nimic din ce este scris în această plângere”.
Acesta a mai spus că este o ”acțiune neconstituțională pentru că este o tentativă de lovitură de stat” și ”nu este niciun sâmbure de adevăr în plângerea penală”.
Liderul PSD a subliniat că nu avertizează, dar a vorbit cu juriștii să vadă în ce măsură pot fi făcute ”plângeri penale împotriva celor care fac astfel de demersuri”.
”Doar constat cu amărăciune și cu dispreț că ceea ce am spus noi se adevărește. Președintele nu poate lucra cu nicio instituție dacă nu îi este aservită. Vrea să conducă Guvernul, Parlametul, procurorii, instanțele și să fie și președintele României. Să faci plângere penală pentru că își exercită atribuțiile este clar că nu se dorește ca această guvernare să producă rezultate”, a mai zis Dragnea.
Întrebat dacă recurge la demersuri pentru suspendarea președintelui, acesta a spus ”nu vorbim despre suspendare, dar toate acțiunile noastre de a construi un dialog nu sunt luate în seamă pentru că nu se dorește”.