Scandalul de la Berislăveşti continuă:

duminică, 16 martie 2008

Scandalul de la Berislăveşti continuă:

Dosar penal pentru viceprimarul pus pe ameninţări

• Vicele ameninţă că îl dă în judecată pe edilul Buşagă

 La Berislăveşti – Vâlcea scandalul între primar şi viceprimar continuă. Supărat pentru că în condica de prezenţă figurează cu foarte puţine ore lucrate, viceprimarul comunei, Vasile Popescu a început să-l ameninţe pe şeful său cu bătaia în prezenţa altor salariaţi din instituţie şi a distrus condica de prezenţă a Primăriei. Omul nu a reuşit să-şi atragă însă decât dispreţul colegilor şi s-a ales, de asemenea, cu un dosar penal pentru distrugere. El susţine însă că ar fi nevinovat şi ameninţă că îl dă în judecată pe primar.

Uite vicele, nu e vicele

După spusele primarului şi ale celorlalţi angajaţi ai instituţiei, viceprimarul Vasile Popescu, angajat la insistenţele primarului Ion Buşagă pe acest post nu prea este văzut pe la serviciu prea des, fapt care i-a atras de altfel dispreţul colegilor. „Din păcate, eu sunt cel care l-am făcut viceprimar, mă ruga să-i dau şi lui ceva de lucru, dar pe vremea aceea, acum vreo doi ani nici nu ştia să completeze o cerere.

Se ocupă mai mult cu afaceri personale decât cu treburile primăriei, şi este mai mult plecat în străinătate decât stă pe la serviciu. Primele probleme pe care le-a făcut au fost acelea de a încerca să blocheze lucrările la un pod de pe drumul spre Mânăstirea Berislăveşti. Le dăduse atunci, cu de la sine putere o dispoziţie celor care câştigaseră licitaţia să oprească lucrările, pentru că ar fi fost ilegale, dar podul s-a făcut în cele din urmă, pentru că totul era legal. I-am scos atunci urbanismul din fişa postului.

Acum a început să ameninţe personalul din primărie şi chiar pe mine. Mie mi-a spus că, în cazul în care nu va reuşi să îmi ia locul mă va bate, iar femeilor care lucrează în instituţie le spune că le va da afară când va ajunge el primar. Atunci când îl trimit pe undeva, să supravegheze vreo lucrare dispare imediat, spune că are treabă, şi lasă muncitorii de capul lor. Nu vine mai mult de 3-4 ore pe zi la primărie, atunci când vine…” – spune primarul comunei, Ion Buşagă.

Din condica de prezenţă a Primăriei Berislăveşti reiese faptul că viceprimarul, care nu a semnat de altfel niciodată în registrul cu pricina nu vine la serviciu decât 3-4 ore pe zi. Ultimul scandal a izbucnit în Primărie după şedinţa convocată de primar, pe data de 6 martie, la care viceprimarul nu a participat, nefiind prezent la serviciu, când s-au stabilit concediile de odihnă. „El era plecat din primărie, aşa că nu l-am putut consulta, dar am stabilit cu ceilalţi angajaţi să ne luăm concediu pe rând, pentru că nu vom putea să plecăm toţi vara din instituţie.

Am băgat trei angajaţi în concediu începând cu data de 10 martie, printre care era şi el, iar pe 11 martie a venit la mine în birou, a început să strige şi a rupt condica, ameninţându-mă că îmi dă cu ea în cap. Am chemat poliţiştii de la Berislăveşti şi acum i-am făcut o reclamaţie la Procuratură.

Să vedem ce va decide instanţa, dar voi cere oricum şi un examen psihiatric, pentru că se comportă din ce în ce mai ciudat. Eu l-am invitat să candideze şi să arate ce poate, să meargă cu mine pe teren dacă vrea şi să vorbească şi el cu oamenii, să îmi ia locul dacă este mai bun, dar nu accept jignirile şi incompetenţa.” – mai spune primarul Buşagă, care va candida în acest an la primărie din partea PNL-ului, la care a aderat la sfârşitul săptămânii trecute.

„Nu mă caracterizează asemenea fapte”

Viceprimarul Popescu susţine la rândul său că nu ar fi vinovat pentru ruperea condicii şi pentru scandalul creat şi pune totul pe seama presiunilor politice. „Nu mă caracterizează pe mine gesturi de genul acesta, cum ar fi ruptul condicii de prezenţă. Eu am fost supărat că primarul a încălcat legea şi m-a băgat în concediu de odihnă fără să ştiu. Când am găsit miercuri semnăturile mele tăiate în condică m-am dus cu ea la primar şi probabil că pagina s-a rupt din greşeală. Cred că sunt presiuni politice, ca să mă înlăture din cale. Nu am ameninţat angajaţii că îi dau afară dacă voi fi primar. Am angajat un avocat şi o să-l dau in judecată pe primar.” – afirmă viceprimarul Popescu.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Acţionarii nemţi de la Oltchim nu sunt sănătoşi!
(Impact)SC BERE ALUTUS SA, executată silit pentru dator...
(Impact)Scandalul de la Berislăveşti continuă:
(Editorial)Eu şi Traian Băsescu
(Actualitate)Fiul primarului din Măldăreşti, profesor pentru...
(Administratie)Comuna Boişoara are cea mai frumoasă şcoală din...
(Administratie)Nouă grădiniţe „noi” în Fârtăţeşti
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Administratie)În Titeşti, primarul Cătălin Daneş nu are rival
(Administratie)Olăneşti, staţiunea sufocată de gunoaie
(Administratie)Primarul Ion Dobre vrea să păcălească populaţia...
(Administratie)Mateeşti: Despăgubiri pentru a opta familie eva...
(Fapt divers)Muniţie neexplodată la Suteşti
(Administratie)Lucrările la centura Drăgăşaniului încep la toamnă
(Politica)Bogdan Pistol a strâns simpatizanţi în Club Tao

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe