Investiţii de 21 milioane euro derulate de Consiliul Judeţean pentru reabilitarea a 35 km din DJ 677A Creţeni - Şirineasa

miercuri, 4 aprilie 2018

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent documentaţia tehnico-economică, faza documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 677A Creţeni (DN 67B) - Mreneşti - Izvoru - Nemoiu - Amărăşti - Glăvile - Cermegeşti - Pesceana - Şirineasa (DJ 677F), km 0+000 - 35+020”, la valoarea totală de 21 milioane de euro. Obiectivul de investiţii a fost aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene nr. 3615 din 12.07.2017 pentru a fi finanţat prin Programul naţional de dezvoltare locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale, şi Administraţiei Publice. În vederea încheierii contractului multianual de finanţare, potrivit Ordinului nr. 1851/2013, republicat, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, trebuie să transmitem Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice mai multe documente, printre care şi hotărârea consiliului judeţean de aprobare a indicatorilor tehnico- economici. Obiectivul de investiţii este amplasat în intravilanul şi extravilanul localităţilor Amărăşti, Glăvile, Pesceana şi Şirineasa, judeţul Vâlcea. Starea tehnică a drumului judeţean 677A, cu o lungime de 35,220 km (conform măsurătorilor topometrice), este medie spre rea. Drumul are îmbrăcăminţi din asfalt tip beton pe o lungime de 3,025 km şi îmbrăcăminţi asfaltice pe o lungime de 32,195 km. Drumul prezintă următoarele degradări pe sectoarele mai sus amintite: pe tronsoanele asfaltate drumul prezintă burduşiri şi faianţări ale îmbrăcăminţii asfaltice; pe tronsonul din beton drumul prezintă exfolieri ale betonului, fisurări ale dalelor pe porţiuni întinse şi de asemenea dalele prezintă spărturi şi ridicări în zonele rosturilor transversale. Partea carosabilă nu este încadrată de borduri din beton şi nici de trotuare pentru circulaţia pietonală în zonele de traversare a localităţilor. Acostamentele sunt înierbate, iar şanţurile de pământ sau pereate cu beton din ciment sunt colmatate şi degradate. Totodată, pe acest drum nu există un sistem eficient de colectare şi evacuare a apelor pluviale şi nici un drenaj corespunzător al apelor de pe carosabil. Drumul judeţean este traversat de un număr insuficient de podeţe, unele în stare de funcţionare dar neîntreţinute, iar altele având timpanele distruse, pereurile crăpate, fiind colmatate de aluviuni şi vegetaţie. Drumul cuprinde pe întreg traseul un număr de 7 poduri din beton şi beton armat, care prezintă degradări şi sunt necesare efectuarea unor lucrări de consolidare si reabilitare. Expertiza tehnică efectuată de ing. Drăguleţ N.M. Răzvan Laurenţiu şi de ing. Diaconu N Ion Dumitru precizează următoarele: Drumul judeţean clasă tehnică IV, categoria de importanţă C. Lucrările proiectate presupun următoarele îndepliniri: realizarea unei structuri rutiere supîe, cu o îmbrăcăminte bituminoasă în două straturi; realizarea casetelor de lărgire necesare aducerii părţii carosabile la lăţimea standardizată; impermeabilizare şi amenajare acosamente; lucrări de colectare şi evacuare a apelor pluviale: şanţuri şi rigole betonate, podeţe tubulare noi şi amenajarea celor existente, camere de cădere, drenuri longitudinale; amenajarea intersecţiilor cu drumuri laterale; amenajarea acceselor la proprietăţi prin podeţe tubulare; lucrări de siguranţa circulaţiei: parapet metalic cu fundaţie adâncită; parapet metalic deformabil; ziduri de sprijin, indicatoare şi marcaje rutiere; consolidarea sau reabilitarea podurilor şi podeţelor de pe traseul drumului; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe