Astăzi, 14 februarie a.c., Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul pentru elaborarea temei de proiectare, a expertizei tehnice şi a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), pentru obiectivul de investiţii „Modernizarea, extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”.
Prin contractul încheiat astăzi, proiectantul va întocmi documentaţia obiectivului de investiţii amintit, pentru a cărui finanţare se va urmări accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Viitoarea investiţie are o valoare estimată de 1,5 milioane euro şi vizează realizarea de lucrări şi dotări specifice Unităţii de Primiri Urgenţe.
Lucrările vor presupune extinderea spaţiilor existente, construirea de spaţii pentru evaluare şi tratament, săli de aşteptare, spaţii pentru investigaţii paraclinice şi radiologice, iar dotările constau în aparatură medicală de ultimă generaţie (computer tomograf, RX digital, ecografe etc.).
Web Design by DowMedia