Avalanşa informatică din media locală şi naţională care dezvăluie zilnic nereguli din sistemul de sănătate ascute nemulţumirea populaţiei faţă de un sistem care a fost creat prin acordul tacit al contribuabililor şi al clasei politice conducătoare. Un sistem atât de putred încât greu poate fi crezut că vindecarea sa mai este posibilă. Prin spitalele noastre s-au propăşit de ani buni indivizi care s-au obişnuit să se îmbogăţească din jumulirea fondurilor destinate reparaţiilor, modernizărilor, aprovizionării cu medicamente, instrumente medicale, alimente.
Pentru posturile de conducere a unei Direcţii sanitare Spital sau chiar simplă secţie s-au purtat bătălii permanente politice. Aproape toate posturile de conducere sunt ocupate de medici care sunt membri ai unor formaţiuni politice. Ani în şir pentru a ajunge infirmier sau asistent medical într-o unitate cu vad trebuia să dai şpagă. Sunt şi medici destui care au trebuit să plătească pentru a-şi obţine postul. Personalul medical cu experienţă s-a deplasat în ţări în care poate fi remunerat corespunzător.
La noi salariile au rămas la nivel de ciubuc dar bacşişurile au atins nivelul salariilor. Cum să facă vreun infirmier ce trebuie să facă pentru 500 de lei pe lună. Nu va face decât dacă primeşte ceva în plus. Serviciile de ambulanţă duc o criză acută de medici. E un sector în care nici un om cu scaun la cap care s-a chinuit cel puţin 18 ani prin şcoli şi care a ajuns să aibă o diplomă stropită cu transpiraţia întregii sale familii nu va accepta un loc de muncă în care pacienţii nu prea dau şpăgi. Pe salvare medicul nu trăieşte decât cu salariul.
Foarte rar asistentele mai fac de o pereche de ciorapi în timp ce colegele lor din maternitate produc la nivelul unor prostituate de clasa I Acu baie. Medicii întreprinzători şi-au făcut cabinete private dar lucreză în paralel în unităţile de stat de unde îşi recrutează clientela. Clientelă care nu mai dă şpagă ci plăteşte taxă la cabinet. Taxă în mare parte neevidenţiată contabil. Aceşti doctori nu numai că sunt evazionişti fiscali lucru uşor de dovedit pentru că reuşesc să cheltuiască anual mult mai mult decât obţin pe acte dar fac o concurenţă neloială colegilor fără cabinete şi se folosesc ilegal de dotarea din spital e plătită de toţi pentru a rezolva intervenţiile mai dificile şi mai costisitoare.
Pe lângă suita infracţională din spitalele noastre funcţionează şi un şir cotidian de culpe medicale. Culpe soldate cu handicaparea unor pacienţi şi cu decesul altora. Deşi există legislaţie care ar trebui să permită victimelor şi familiilor acestora să obţină daune acestea se obţin extrem de rar chiar dacă rămâi fără penis în văzul lumii sau dacă îţi pierzi copilul strivit de un lift din spital s-au ucis de un medic inconştient şi incompetent.
A auzit cineva de vreun doctor condamnat la puşcărie pentru evaziune, mită, practică greşită ? De vreun director economic de spital încarcerat pentru delapidările, deturnare de fonduri, licitaţii aranjate sau alte practici curente ?Normal că nu ! Suntem la dispoziţia zilnică a acestor hoitari care mai devreme sau mai târziu ne vor lovi direct sau indirect atunci când victima va fi cineva drag nouă. Hoţia, minciuna, impoliteţea, incompetenţa, nemernicia din Sănătate a ajuns la un nivel care, pare de nedepăşit. Dar ca în celebrele legi ale lui Murphy nu ar fi exclus ca mâine să fie mai rău.
N.R. Hoitar, hoitari, s.m.- Specie de vultur pleşuv, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu faţa şi bărbia golaşe care se hrăneşte cu hoituri, excremente şi insecte (Neophron percnopterus).
Traian Guminski
Alte titluri din editia curenta:
(Impact)Jaf înarmat la două reprezentanţe auto din Râmn...
(Sport)Banii din gunoaie au răpus chimistele
(Impact)La muncă, Petre, nu la mână întinsă!
(Ancheta)Demitere contestată la Stoeneşti
(Actualitate)Schimbări în Consiliul de Administraţie al Oltchim
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Fapt divers)Pãdurar braconier la Mãciuca
(Administratie)Pasaj pe sub calea ferată pe strada Bogdan Amaru
(Reportaj)Ocazie de măritiş pentru fete, la Vaideeni
(Editorial)Hoitarii spitalelor noastre
(Actualitate)Judeţul Valcea nu are decât 12 salvamontişti
(Fapt divers)Două bătrâne, moarte în incendii
(Actualitate)Criză de donatori de sînge
(Politica)Eforturile deputatului Emilian Frâncu au dat roade
(Actualitate)Modernizarea Parcului Zăvoi şi a filarmonicii ...
Web Design by DowMedia