Sparle si soparle, 11.01.2017

joi, 11 ianuarie 2018
  • Aşadar, primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu (un rom născut într-o comună din judeţul Olt), a reuşit „performanţa” de a face de râs judeţul Vâlcea în faţa întregii ţări, prin faptul că nici până astăzi nu a deschis pârtia de schi, deşi ne aflăm la mijlocul sezonului de iarnă. Toată răspunderea pentru acest crasă incompetenţă şi nepăsare o poartă numai primarul Năstăsescu, cel care, alături de foştii primari Gigi Stanciu şi Gheorghe Dobrin, a pus staţiunea celebră cândva Voineasa pe lista neagră a turiştilor din Vâlcea şi din România. Potrivit unor surse din Primăria Voineasa, procedurile de licitaţie pentru desemnarea firmei care să opereze domeniul schiabil nu se vor încheia înainte de 1 februarie, fapt ce va compromite întreg sezonul de schi. Ar fi bine şi igienic ca PSD să-i retragă sprijinul politic celui mai incompetent primar din Vâlcea, locuitorii din Voineasa să demareze un referendum de revocare din funcţie, prefectul Florian Marin să-l suspende din calitatea de primar, Poliţia şi Parchetul să-i deschidă un dosar penal, iar proprietarii de pensiuni şi restaurante din zona pârtiei de schi să-l dea în judecată pe primarul Năstăsescu şi să-i impute personal toate sumele de bani pierdute ca urmare a nefuncţionării domeniului schiabil!!!
  • Cu o nesimţire fără margini, delatorul „de meserie” Crinu Popescu a scos capul la lumină şi a jignit locuitorii din Râmnicu Vâlcea, pe care i-a făcut... proşti. Iată ce a spus pe un site de socializare Crinu Popescu despre primarul Gutău: „Așa e. Va face din nou pușcărie, iar când va ieși, o să candideze! Pun pariu de pe acum că o să câștige! De ce?! Pentru că avem (încă) în Râmnicu Vâlcea o populație majoritară proastă”.
  • În cadrul unei şedinţe a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, consilierul local ALDE şi directorul Bibliotecii Judeţene, Remus Grigorescu, le-a reproşat obsesiv angajaţilor din aparatul de specialitate al primăriei că nu folosesc la materialele de şedinţă tabele şi foi de hârtie mici, mici, mici de tot. Putem trage concluzia de aici că „Remusică are (...) mică”?!?
  • Fostul ministru de tristă amintire al Educaţiei din Guvernul Ponta, Remus Pricopie, a petrecut mai multe zile (inclusiv Revelionul) la Pensiunea „Perla Oltului” din Călimăneşti, alături de ambasadorul României în Albania, Mircea Perpelea.
  • Comuna Bărbăteşti a ajuns din nou în atenţia Antenei 3, care a realizat recent un excelent reportaj intitulat „Vacanţă pe viaţă” despre faptul că asistaţii social nu vor să muncească şi că fabrica de textile stă închisă din august, din lipsă de personal. „Se împlinesc 28 de ani de la căderea comunismului și, totuși, fantomele acelei ideologii aberante încă mai bântuie prin România. Avem în țară sute de mii de oameni, care tot așteaptă ca statul să le dea: bani, hrană, casă, fără ca ei să ridice un deget pentru asta. Ba chiar refuză locuri de muncă pe bandă rulantă inventând diverse pretexte: că sunt bolnavi, că nu se pricep, că salariul e prea mic, că nu au timp, iar rezistența lor e atât de mare încât primarii care îndrăznesc să-i deranjeze ajung să piardă alegeri”, se menţionează în reportajul de la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe