Minciuna la puterea cinci

joi, 20 decembrie 2007

Tableta a…politicã

Minciuna la puterea cinci

„Minciuna stã cu regele la masã” si cum poetul zice cã-i „cam de multisor poveste”, mi-e cam greu sã pricep de ce atâta zarvã pentru un miniaccident provocat de un domn care azi este ce este si mâine nu va mai fi ce este, pentru cã de ieri-alaltãieri si-a mâncat si rusinea, si cuvântul, a uitat si de jurãmântul depus, a uitat si de Dumnezeu si n-are fricã de nimic, simtindu-se, chiar asa!, hãrtuit si disconfortat fizic, psihic si asa mai departe, cã disconfortul financiar si l-a produs singur.

Mã întreb: de ce atâtea minciuni, dar si de ce atâtea comentarii, discutii si evocãri ale vietii domniei sale de încãlcãtor de legi ale circulatiei pe drumurile publice, dar si în viata publicã, fãcute nu o datã, de ce presupuneri, anchete, telefoane, martori vãzuti si nevãzuti? Ca sã demonstrãm cã puterea rãmâne putere, cã banul rãmâne magicianul care calcã legea, deschide usi închise si „vine, vine, vine, calcã totul în picioare” si constiintã, si omenie, si functie, si bun simt, si curajul de a-ti asuma riscul consecintelor unei astfel de nenorocite de întâmplãri, care tine loc de primã stire pe toate canalele media!

De ce exemple cu alti oameni de aceeasi mãsurã sau mai mare, care s-au comportat la fel si sunt bine mersi? Ia sã fi fost Gheorghe Ics. Azi dosarul era fãcut si autorul bine „aranjat”. De ce sunt pusi în situatia penibilã de a se face de râs atâtia oameni cu rãspundere care poartã o uniformã sau nu, care poartã o rãspundere sau nu, când ei stiu cã asa trebuie sã se comporte!? Asa trebuie sã vorbeascã!

Cinci minciuni spuse odatã, cu rãcealã, cu cinism, mai-mai sã le creadã si cel ce rosteste cã acesta este adevãrul (lui!), sunt prea mult. Acum n-o sã-l punem pe scaunul electric, dar scaunul de sub domnia sa zãu cã s-a fãcut praf. Noroc cã domnul cu minciuna mai are si talentul solistului vocal si ar putea sã înceapã o carierã de solist de romante precum; „Îti mai aduce aminte… domne?”, „Du-mã acasã, mãi, tramvai” sau cântece de genul „Banii n-aduc fericirea”, „Drumurile noastre toate”, „Cine-a pus cârciuma-n drum!”, „Ia mai toarn-un pãhãrel!”…

Da, domnul cu pricina, cu miniaccidentul, cu plecarea de la locul faptei, ca sã-si analizeze sãnãtatea, nu comportamentul, a devenit victima sectorului pe care-l conducea: drumurile! Drumul i-a jucat festa, dacã nu cumva, cum spun unii, ar fi posibil sã mai fi fost si efectul participãrii la o petrecere. Nu, nu la bãuturã mã gândesc, pe…trecerea de pietoni mã duc gândurile, la obosealã, cã domnul cu miniaccidentul nu bea! Apa. Apa si pãmântul, poate gheata si toate celelalte s-au transformat în dusmanii domnului si l-au împins în gresealã.

Dar revin. De ce atâta frãmântare pe acest caz? Ei, de ce! Pãi, unde mai gãseste presa în fiecare zi asa ceva, unde mai gãsesc politicienii adversari asa prilej de „interpelare a unui ministru”, ai în fiecare zi prilejul sã dai în politie, ca în cazul acesta?

Ceva, însã mi se pare foarte interesant în toatã întâmplarea: vreau sã vãd dacã anchetatorii, cei care cerceteazã cazul, oamenii de sus de tot îsi vor face datoria, vor tine seama de rezultatele anchetelor, presupunerilor si argumentelor oferite de presã si televiziune.

Cãci, de felul lui, cazul face bine tuturor. si cât bine!

de Mihai Râmniceanu

(Actualitate) Oltchimul, privatizat prin negociere
(Fapt divers) Familie spulberata pe DN7
(Ancheta) Tun de 18 milioane de euro rezolvat de avocatii...
(Actualitate) 3,13% din actiunile Boromir Prod au fost vandut...
(Sparle si soparle) Sparle si Soparle
(Actualitate) 7000 de salariati din învãtãmântul vâ...
(Editorial) Minciuna la puterea cinci
(Finante) În 2008, impozitul pe veniturile microîntreprin...
(Actualitate) River Plaza în haine de sãrbãtoare
(Administratie) 1100 de nunti de aur, sãrbãtorite la ...
(Politica) Ion Tudor pe primul loc, PSD pregăteşte bătălia...
(Fapt divers) Cazan a primit NUP
(Actualitate) Înghesuiala pentru bilete de tratament a fost î...
(Impact) Fraudarea tezelor unice:
(Sport) Fãrã medalie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe