Locuitorii din Căzăneşti vor apă potabilă

joi, 16 martie 2006

Locuitorii din Căzăneşti vor apă potabilă

   Vâlcenii care locuiec în cartierul Căzăneşti s-au plâns primarului Mircia Gutău de proasta calitate a drumurilor şi de faptul că, deşi se află la numai câţiva kilometri de centrul oraşului nu au parte de apă potabilă. Oamenii trebuie să care apă ca la ţară, cu găleţile, dela cele mai apropiate fântâni, iar dacă se îmbolnăvesc trebuie să meargă la spitalele sau dispensarele din centrul municipiului în loc să aibă un dispensar propriu. 70 de vâlceni s-au întâlnit marţi cu primarul şi a cerut imperios să aibă şi ei autobuze din oraş care să circule regulat în zonă, fapt care nu s-a întâmplat, să fie extins iluminatul public şi la Căzăneşti şi mai ales să fie găsite spaţii unde să poată avea cabinete un medic de familie, un medic veterinar şi poliţistul de proximitate. Primarul Mircia Gutau le-a promis oamenilor că în cursul acestui an toate străzile din Căzăneşti vor fi balastate şi că pe strada principală Acvarim va introduce 2 kilometri de conductă pentru apă. « În cursul anilor următori reţeaua de apă va fi extinsă şi pe străzile lăturalnice. Au fost deja identificate spaţii pentru cabinetele medicale şi pentru biroul poliţistilor în cadrul şcolii cu clasele  I-IV. » - a precizat Eusebiu Veţeleanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe