De peste două săptămâni, decizia primarului Mircia Gutău, privind circulaţia rutieră pe Calea lui Traian, în centrul Râmnicului, îşi arată rezultatele în fluidizarea semnificativă a traficului de maşini, în special după ce s-a redeschis circulaţia pe strada Dacia, venind pe Calea lui Traian dinspre Nord. Totuşi, recomandăm Primăriei să ia în calcul construirea unui PASAJ PIETONAL SUBTERAN pe strada Dacia (o idee mai veche, dar care nu a fost în aplicare niciodată), fapt ce va asigura o fluidizare a maşinilor, prin eliminarea semaforului şi trecerii de pietoni de pe strada Dacia, de lângă restaurantul Noil!
Zilele trecute, directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, a afirmat din nou că autostrada Sibiu-Piteşti poate fi construită fără nici o problemă, în baza documentaţiei deja existente: „Sibiu-Piteşti este una dintre priorităţile noastre şi este un proiect ce poate fi promovat pe documentaţia din 2008. Am fost pe teren, am beneficiat de sprijinul Institutului Geologic Român, care a furnizat deja un document. Toate acestea vin să demonstreze valabilitatea studiului din 2008, şi nicidecum că soluţiile de atunci nu au fost cele optime. În definitiv relieful este acelaşi, nu s-au schimbat lucruri semnificative. Avem în cadrul companiei toate pârghiile şi toate mecanismele să facem lucrurile bine. Vom lucra cu experţii noștri, ingineri de drumuri, cu instituţii de prestigiu din România, cu asociaţii precum AGIR, Asociaţia profesională de drumuri şi poduri, proiectantul IPTANA. Nimic nu ne reţine să continuăm”.
În atenţia Prefecturii Vâlcea: primarii din Berbeşti (Vintilă Chelcea), Bălceşti (Constantin Aleca) şi Ioneşti (Constantin Neagoie) încalcă legea cu tupeu şi nu vor ca oamenii să ştie ce salarii nesimţite încasează! Potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cei trei primari aveau obligaţia să publice pe site-urile proprii, până pe 30 septembrie, lista funcţiilor publice şi contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului, dar acest lucru... nu s-a întâmplat.
În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean, preşedintele Costi Rădulescu a anunţat că ia în considerare, în cursul anului 2018, executarea de lucrări de extindere şi modernizare totală a clădirii instituţiei, un imobil care nu a avut parte decât de nişte „spoieli” de la construcţia sa (prin anul 1975) şi până în prezent. În anul 2008, fostul preşedinte Ion Cîlea a făcut primele demersuri şi a aprobat documentaţia tehnico-economică faza studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Extindere sediu Consiliul Judeţean Vâlcea (supraetajare plus mansardare) - corp C”. Sediul Consiliului Judeţean Vâlcea este alcătuit din 4 corpuri de clădire, spaţii de legătură şi sala mare de şedinţe. În prezent, spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean este insuficient, ca urmare a sporirii numărului salariaţilor şi preluării de noi sarcini rezultate în urma descentralizării unor activităţi.