Flamanzii vor să construiască centre de recuperare pe banii lor

luni, 13 martie 2006

La Vâlcea,

Flamanzii vor să construiască centre de recuperare pe banii lor

  În dimineaţa zilei de 9 martie o delegaţie flamandă reprezentând Casa de Asigurări de Sănătate din Belgia, însoţită de preşedintele CNS Cartel Alfa Vâlcea, Aurel Popescu şi de alţi lideri de sindicat vâlceni a avut o întâlnire  cu primarul Râmnicului, Mircia Gutău la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea. La discuţii a fost prezent şi subprefectul Radu Renga. În cadrul acestei întâlniri belgienii au prezentat modul în care se realizează asigurările de sănătate în ţara lor, serviciile care sunt puse la dispoziţia asiguraţilor şi intenţia de a realiza în România fundaţii pentru dezvoltarea Asociaţiilor de Ajutor Mutual în cât mai multe oraşe din ţară. Dorinţa  flamanzilor este de a înfiinţa centre de recuperare medicală finanţate cu bani de la bugetul statului belgian, în care să activeze medici şi cadre de specialitate din România, care să ofere servicii de calitate contribuabililor români. Astfel de centre de recuperare medicală au fost înfiinţate până acum în judeţele Cluj, Iaşi, Constanţa, Focşani, Zalău. La Vâlcea a fost construit în urmă cu câţiva ani un dispensar medical – în localitatea Berbeşti, care are şi punct farmaceutic, dar şi  cabinet stomatologic. Primarul Râmnicului, Mircia Gutău a promis delegaţiei sprijin pentru găsirea unui spaţiu în vederea înfiinţării la Râmnicu Vâlcea a unui asemenea centru de recuperare medicală cu bani nerambursabili de la belgieni. « Un astfel de spaţiu ar putea fi găsit chiar în cadrul clădirii sindicatelor din Vâlcea - Casei Sindicatelor sau la Casa Ştiinţei din Râmnicu Valcea. » - a precizat Eusebiu veţeleanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe