Prin intermediul programului guvernamental PNDL 2, primarului comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, i-a fost distribuită suma totală de 2,8 milioane de euro pentru trei proiecte: „Dotare cu calculatoare, videoproiectoare și mobilier școlar a Școlii gimnaziale Stoenești” (199.363 lei); „Extindere sistem de alimentare cu apă în satul Zmeuratu, comuna Stoenești, județul Vâlcea” (2,2 milioane de lei); „Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Stoenești, județul Vâlcea” (10,56 milioane de lei). Primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a precizat că în luna martie a depus la Ministerul Dezvoltării un număr de şase proiecte. Primul proiect cuprinde extinderea canalizării în satele în care nu s-a reuşit introducerea decât a sistemului de alimentare cu apă. Este vorba despre Mogoşeşti, Budurăşti, Suseni, Gruieni, Dobriceni şi Bârlogu. „Avem încredere că va fi finanţat acest proiect, având în vedere faptul că Guvernul a spus că prioritare sunt tocmai aceste lucrări de apă şi canalizare. Am mai prins un proiect de alimentare cu apă în satul Zmeurăt, dar canalizarea va fi foarte greu de realizat acolo din cauza reliefului. Pe parcurs, poate vom găsi soluţii şi pentru acest lucru. Reţeaua cuprinde în jur de 10 kilometri de alimentare cu apă. Un al treilea proiect cuprinde asfaltarea a 10 km de uliţe şi drumuri comunale prin acea enzimă de tip canadian, un proiect de 125 de miliarde de lei vechi. Al patrulea proiect cuprindea asfaltarea a încă 7 kilometri de drumuri comunale cu rigole şi podeţe amenajate. Aşa cum probabil au depus mai toate primăriile, am depus şi noi un proiect de modernizare a iluminatului public, care cuprinde montarea de lămpi cu led pe o distanţă de 14 kilometri şi am ales aici drumurile judeţene, partea centrală a localităţii. Cel de-al şaselea proiect viza tocmai modernizarea infrastructurii educaţionale, mai exact dotarea şcolii din centru, având în vedere că, în următorii ani, se va restrânge activitatea şi am dorit să avem condiţii foarte bune. În proiect am propus schimbarea mobilierului, dotarea cu calculatoare şi videoproiectoare în toate sălile de clasă”, a declarat luna trecută primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.
Web Design by DowMedia