Recent, primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, a obţinut de la Ministerul Dezvoltării Regionale finanţare pentru patru proiecte în valoare totală de circa 37 miliarde de lei vechi. Cele patru proiecte sunt: „Pod beton armat peste pârâul Gușoianca pe drum sătesc, km 0+200, Spârleni, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” (4 miliarde de lei vechi); „Reabilitare Școală gimnazială, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” (6,2 miliarde de lei vechi); „Construire Grădiniță, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” (13 miliarde de lei vechi); „Reabilitare, extindere și dotare Dispensar medical, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” (15 miliarde de lei vechi). Primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, a recunoscut că, în luna martie din acest an, a depus la Guvern şi un proiect pentru modernizarea iluminatului public: „Prin intermediul OUG nr. 28 avem depus un proiect pentru reabilitarea şi eficientizarea iluminatului public stradal. Acest proiect înseamnă iluminat public cu leduri, care va scădea la jumătate consumul de curent electric. Vor fi montate 150 de lămpi de-a lungul drumului naţional, iar pe drumurile comunale vor fi montate diferenţa, până la totalul de 500 de lămpi”. Primarul consideră că proiectul este o necesitate pentru comunitate, deoarece în felul acesta va scădea infracţionalitatea. Nicolae Concioiu afirmă că modernizarea iluminatului public este necesară, deoarece vechea instalaţie este depăşită şi neconformă. Prin acest proiect de modernizare a iluminatului stradal ar urmă să fie înlocuite becurile cu leduri, mai avantajoase din punct de vedere al consumului, dar şi al duratei de viaţă. Dacă, pentru actuala reţea, facturile la energie sunt destul de costisitoare, după ce se va face modernizarea preţul acestora ar scădea până la jumătate valoarea facturii, potrivit studiului de fezabilitate. „Ne dorim acest proiect în primul rând pentru a mai micşora cheltuiala, dar şi pentru o mai bună vizibilitate rutieră pentru cei care circula pe timpul nopţii”, a declarat primarul. Construirea unei grădiniţe cu două grupe şi cu program prelungit, dar şi modernizarea şcolii sunt proiectele prioritare: „Ştiu că îmbătrânirea satelor şi migraţia tinerilor este drama satelor româneşti, dar vreau să lupt pentru ca satul meu să nu moară. Voi face tot ce îmi va sta în putinţă, voi crea condiţii ca la oraş, cu speranţa ca va veni vremea când satele vor fi aşa cum au fost cândva, cu uliţele pline de copii”, a mai spus primarul.
Web Design by DowMedia