Consiliul Local a aprobat alocarea a 90.000 euro pentru consolidarea pavajului în Parcul Zăvoi

luni, 17 iulie 2017

 

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, în data de 14 iulie 2017, a aprobat devizul general şi memoriul tehnic pentru lucrările de „Consolidarea pavajului pentru acces carosabil de intervenţie în parcul Zăvoi” la valoarea de 415.000 lei fără TVA, adică 90.000 euro. Prin contractul de finanţare nr. 2960/06.03.2012, AM POR a acordat unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Râmnicu Vâlcea, finanţarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului „Modernizare Parc Zăvoi în Municipiul Râmnicu Vâlcea”. Valoarea totală a lucrărilor aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit la recepţia la terminarea lucrărilor, a fost de 12.280.006,75 lei cu TVA. Lucrările au fost finalizate in data de 17.03.2016. În cadrul acestui proiect, au fost realizate atat lucrări privind reablitarea peisaj istica a parcului si punerea in valoare a spatiilor verzi prin imbinarea mobilierului urban si reabiliatrea construcţiilor din interiorul acestuia, cat si lucrări de amenajare a aleilor si de reabilitare a reteleide canalizare publica, conducte apa potabila, instalatii iluminat ambiental si realizare sistem de irigaţii a spatiilor verzi aferente Parcului Zăvoi, reabilitare si modernizare a lacului si a bazinului cu nuferi. Pe parcursul exploatarii ulterioare a parcului, respectiv pentru toaletarea arborilor cu o inaltime mai mare de 20 m si pentru intretinerea sistemelor de utilitati, s-a constat necesitatea intervenţiei cu utilaje de tonaj greu specific, ce pun in pericol integritatea plăcilor de granit de pe aleile pietonale. În cadrul proiectului „Modernizare Parc Zăvoi” a fost realizata reabilitarea intregului sistem de alei pietonale prin efectuarea următoarelor lucrări: menţinerea fundaţiei si imbracamintii din asfalt existente; corecţii de pante prin turnarea unui strat de beton de grosime variabila, curatirea de impuritati; montare pavaj din dale de granit pe suport de nisip. Astfel, cu adresa nr. 6956/13.06.2017, înregistrată la Primăria Râmnicu Vâlcea sub nr. 23202/13.06.2016, Pieţe Prest SA a solicitat analizarea posibilităţii schimbării soluţiei constructive de pavare a aleilor din Parcul Zăvoi, respectiv fixarea acestui pavaj, astfel încât, să existe posibilitatea accesului cu utilaje de intervenţie pentru întreţinerea parcului”. În acest sens, cu adresa nr. PDU/ 13144/10750/16.06.2017, primăria a solicitat punctul de vedere al ADR Sud Vest Oltenia, iar cu adresa nr. 9406/26.06.2017, a fost comunicat acordul acestei autorităţi pentru îmbunătăţirea stratului suport al pavelelor de granit, cu condiţia prezentării la vizita de monitorizare a documentelor care să ateste folosirea nisipului decontat prin proiect la pregătirea mortarului folosit la fixarea ulterioară a plăcilor de granit, precum şi o schiţă cu identificarea exactă a zonelor în care s-a intervenit. Prin referatul Direcţiei de Dezvoltare Locala nr. PDU/13144/1762/04.07.2017 a fost aprobata demararea achiziţiei publice de efectuare a lucrărilor pentru „Consolidarea pavajului pentru acces carosabil de interventie in parcul Zăvoi”. În acest sens au fost propuse in lista de investiţii din prima şedinţa de consiliu local, sumele estimate pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătăţire a stratului suport al pavelelor de granit din Parcul Zăvoi prin fixarea cu mortar a acestora, pe o uprafata de 4.500 mp pentru asigurarea accesului cu utilaje de intervenţie. Durata de realizare este de maxim 90 zile, iar sursa de finanţare a investitiei reprezintă fonduri de la bugetul local al Municipiului Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Consiliul Local a aprobat alocarea a 90.000 euro pentru consolidarea pavajului în Parcul Zăvoi”

  1. […] Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, în data de 14 iulie 2017, a aprobat devizul general şi memoriul tehnic pentru lucrările de „Consolidarea pavajului pentru acces carosabil de intervenţie în parcul Zăvoi” la valoarea de 415.000 lei fără TVA, adică 90.000 euro. Prin contractul de finanţare citește toată știrea… […]

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe