Sparle si soparle, 12.06.2017

duminică, 11 iunie 2017
  • Aflat sub influenţa băuturilor „răcoritoare”, la dezbaterea publică privind viitorul Liceului Tehnologic Oltchim, un „mare” patron de cotidian local a făcut scandal şi i-a jignit fără motiv pe senatorul Bogdan Matei şi pe primarul Mircia Gutău. Dând dovadă de diplomaţie, senatorul şi primarul l-au lăsat să vorbescă în continuare, până când edilul-şef Gutău i-a atras atenţia „ziaristului” că a deviat de la subiectul dezbaterii publice. În context, putem aminti aici doar faptul că respectivul patron de ziar s-a arătat tare nostalgic de perioada „de glorie” a societăţii Oltchim, atunci când împărat era Constantin Roibu, şi când acesta primea de la stat sute de milioane de euro pentru Combinatul Chimic şi din care împărţea un „mizilic” de peste 100.000 euro pe an pentru un consumator fervent de coniac Hennessy de prin barurile din Vâlcea!

 

  • Zilele trecute, Consiliul Local al oraşului Horezu a validat mandatul de consilier local al lui Stelian Bâscu, supleant pe lista de consilieri la alegerile locale din 2016, în locul lui Nicolae Ciocan, care a demisionat. Nicolae Ciocan este patron la SC Translar SRL Horezu şi lector formator la IFPTR Miercurea Ciuc şi deţine circa 9.000 mp de teren şi o vilă în Horezu. Stelian Bâscu va fi membru în cadrul comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al localităţii, agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ a Consiliului Local Horezu.

 

  • Odată, comuna Laloşu era fruntaşă şi avea trupă de căluşari renumită, dar acum primarul Nicu Constantin a interzis orice mişcare culturală, toate fondurile fiind direcţionate spre diverse „afaceri murdare”, cu complicitatea consilierilor locali liberali.

 

  • Administratorul special al CET Govora, Ştefan Prală, a anunţat că societatea nu poartă nici o vină pentru alunecările de teren de la Alunu, deoarece calamitatea s-a produs pe terenul proprietate a Complexului Energetic Oltenia. Este un fapt adevărat, dar principalul vinovat este şi directorul Direcţiei Minerit din CET Govora, Milorad Cumpănăşoiu, care trebuia să facă analize detaliate şi periodice ale terenurilor de la Alunu şi Berbeşti şi să informeze imediat CET şi Complexul Energetic Oltenia despre eventualele pericole. Dar, ipochimenul de Cumpănăşoiu probabil că a fost mult prea preocupat de afacerile derulate... pe sub masă cu primarul din Berbeşti, liberalul Vintilă Chelcea. În prezent, cu patru gospodării evacuate complet și alte două familii care așteptă ca în orice moment să fie mutate din casele lor, plus alte câteva zeci de hectare de teren agricol și forestier distruse, situația de la Alunu este gravă. Nimeni nu vrea însă să își asume responsabilitatea acestei situații, deși există de acum o lună o sesizare penală din partea Gărzii Forestiere la adresa unității miniere cum că a depășit cu mult suprafața pentru care are autorizație să depună steril.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe