Campioanele României revin în Sala Traian

miercuri, 5 septembrie 2007

Instalată cu drepturi depline pe primul loc

 

Campioanele României revin în Sala Traian

 

După victoria la pas, 37-21, de la Sf. Gheorghe, trupa lui Tadici s-a instalat confortabil în fotoliul de lider al Ligii Naţionale. „Chimistele” au jucat marţi, 4 septembrie, în deschiderea rundei a doua, la Constanţa, cu Tomis. A fost de fapt meciul dintre echipele antrenate de cei doi tehnicieni ai naţionalei, pe de o parte Dumitru Muşi, la gazde, pe de altă parte Gheorghe Tadici, la formaţia oaspete. După ce la pauză au condus, 14-11, fetele lui Tadici au câştigat finalmente, 31-26. Cele mai multe goluri pentru formaţia vâlceană, în partida de pe litoral, au fost marcate de Ionela Gâlcă, 12. A urmat, în topul marcatoarelor pentru Oltchim, în acest meci, Adina Meiroşu, cu 7 reuşite. Abia la sfârşitul săptămânii, „galacticele” vor putea fi văzute la lucru de proprii suporteri în partida pe care Oltchim o va disputa în Polivalentă contra formaţiei Astral Poşta Câlnău, mai nou HCM Buzău, sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 16.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe