Alexandru Dediu, primarul din Păuşeşti-Măglaşi: „Îi mulţumesc preşedintelui CJ Vâlcea pentru banii alocaţi”

marți, 28 martie 2017

„Îi mulţumesc preşedintelui CJ Vâlcea pentru banii alocaţi” - susţine edilul Alexandru Dediu din Păuşeşti-Măglaşi, care este finul presedintelui PNL Valcea, Cristian Buican. Mai mult decat atat, Alexandru Dediu a ţinut să-i mulţumească şefului judeţului, Constantin Rădulescu, pentru ultimele sume alocate localităţii, fiind, în opinia sa, luat prin surprindere: „Îi mulţumesc preşedintelui CJ Vâlcea pentru banii alocaţi. Sincer, nu credeam că voi primi ceva, mai ales că nu suntem din acelaşi partid. Îi mulţumesc că nu a ocolit comuna Păuşeşti-Măglaşi şi locuitorii care au nevoie de susţinerea Consiliului Judeţean” - conform unei publicatii locale.

La capitolul „drumuri judeţene şi comunale”, Păuşeşti-Măglaşi a primit 57 mii lei, iar pentru echilibrarea bugetului s-a ales cu 101 mii lei. În opinia liberalului Dediu, banii sunt bineveniţi: 57 mii lei se vor îndrepta către drumurile de interes local, închirierea unui buldoexcavator la nevoie şi achiziţionarea de tuburi pentru podeţe, iar 101 mii lei se vor duce pe amenajarea trotuarelor - potrivit aceleiasi surse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Alexandru Dediu, primarul din Păuşeşti-Măglaşi: „Îi mulţumesc preşedintelui CJ Vâlcea pentru banii alocaţi””

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe