AVAS vrea să reanalizeze investiţiile la Oltchim pentru evitarea accidentelor

luni, 20 august 2007

 AVAS vrea să reanalizeze investiţiile la Oltchim pentru evitarea accidentelor

• Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, le garantează vâlcenilor liniştea şi siguranţa

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionarul majoritar al Oltchim Râmnicu Valcea, va solicita modificarea programului de investiţii al companiei pentru prevenirea accidentelor, a anunţat instituţia, după explozia care a avut loc de marţi la combinatul chimic. „AVAS va continua procesul de administrare şi pregătire pentru privatizare a companiei, astfel încât societatea să rămână atractivă pentru potenţialii investitori“, a declarat vicepreşedintele instituţiei, Constantin Botez. O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, dintre care doua sunt în stare foarte gravă, în urma exploziei produse marţi, în jurul orei 12.00, la combinatul Oltchim. Combinatul chimic a înregistrat în primele şase luni venituri de 950,44 mil. lei (285,2 mil. euro), mai mari cu 8,5% faţă de intervalul analizat din anul precedent, şi un profit net în creştere cu 32%, la 9,61 mil. lei (2,88 mil. euro). Producătorul de produse chimice a programat, pentru perioada 2006-2010, investiţii de circa 240 mil. euro, fondurile vizând în special modernizarea tehnologiilor de producţie. Acţiunile Oltchim au încheiat ultima sedinţă de tranzacţionare la Bursă în urcare cu 2,04%, la un leu pe acţiune, în condiţiile în care aproape toti emitenţii au înregistrat pierderi. Functionarea Oltchimului se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi nu există nici un pericol de poluare, de intoxicare a populaţiei care locuieşte în apropierea combinatului şi a locuitorilor din municipiul Râmnicu Valcea. Director general al SC OLTCHIM SA, Constantin Roibu, a declarat recent: „Doresc să le reamintesc tuturor că poluarea care exista înainte de 1989, ceaţa produsă de clor, ajungea inclusiv în oraş şi să o compare cu atmosfera care există azi în jurul Oltchimului. Eu le garantez vâlcenilor liniştea şi siguranţa!“.

Nicu Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe