200 de ediţii!

luni, 20 august 2007

200 de ediţii!

Ediţia de astăzi este una deosebită a „Ziarului de Vâlcea” este ediţia cu numărul 200. Ceea ce înseamnă destul de mult pentru un ziar care a pornit ca săptămânal în urmă cu doi ani şi jumătate şi care ajuns în prezent în fruntea topului cititorilor pe net, dar şi a celor care preferă să citească ziarul în format tradiţional. Pe o piaţă extrem de concurenţială nu a fost deloc uşor să ne poziţionăm pe un trend ascendent şi să ne păstrăm acolo. A fost greu şi datorită faptului că acest ziar a fost construit pe ideea de a spune adevărul indiferent de costurile ulterioare. Iar costuri au fost pentru că adevărul deranjează şi cei stingheriţi de presă în afacerile lor nu se jenează să deschidă procese chiar dacă nu au dreptate, să depună plângeri penale chiar dacă acestea sunt ridicole, să ceară diferite controale la firma editoare chiar dacă ştiu că aici nu există nereguli. Unii au şi obiceiul să apeleze la concurenţa noastră pentru a comanda atacuri de presă murdare şi ilogice în schimbul unor avantaje materiale. Şi din păcate în Vâlcea există şi presă făcută de indivizi fără respect faţă de legalitate. Sunt ziare patronate de oameni care nu-şi achită datoriile către stat, care obţin credite şi sponsorizări suspecte, care îşi înşeală salariaţii, prietenii, care profită chiar de moartea celor mai buni amici. Protejaţi de interesele meschine ale unor oameni de afaceri sau politicieni astfel de patroni au prosperat deşi trebuiau executaţi de finanţe şi s-au obişnuit să practice o concurenţă total neloială. Dar adevărul se cerne şi  numărul în scădere al celor care citesc asemenea ziare spune totul. Politicieni care au crezut în profesionalismul unor farsori de presă au pierdut alegeri cu brio acum trei ani dar şi în parţiale. Pentru că am permis cititorilor noştri să ne scrie deschis, să ne critice postând comentarii în ediţia noastră online, să nu cenzurăm, să nu facem rabat de la calitate am crescut ca popularitate. Am obţinut contracte de publicitate realizând material propagandistice profesioniste, am dezvoltat site-uri noi, am construi şi o revistă lunară de publicitate complementară ziarului, am publicat suplimente culturale, sportive şi financiare. Di profit am sponsorizat familii cu dificultăţi materiale şi elevi ai unor şcoli. Am atras în aceste acţiuni oameni de afaceri şi politicieni. Am repurtat succes în campanii electorale parţiale de la Vlădeşti şi Tetoiu unde am susţinut candidatura celor care acum sunt primari. Conducerea firmei editoare a acestei publicaţii a preferat o redacţie mică dar profesionistă şi bine plătită. Rezultatele acestei politici editoriale se pot vedea de oricine vrea. Din 2008 vom scumpi preţul de vânzare a ziarului la chioşc. Îl vom aduce la valoarea reală de cost a unui ziar. Vom solicita auditarea vânzării şi a abonamentelor şi vom deschide procese instituţiilor de stat care nu încearcă să oblige toate firmele din domeniu să respecte legalitatea. Încercând să dezvoltăm „Ziarul de Vâlcea” nici nu vom simţi când vom ajunge la 400 de ediţii. Nici noi nici cititorii noştri constanţi cărora le mulţumim pentru că ne-au ales!

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe