Adolescenta care a murit din cauza unui selfie, a urcat pe bloc cu trei adulți

marți, 21 martie 2017

Adolescenta din Sibiu, care a murit din cauza unui selfie, a urcat pe acoperișul blocului de unde a căzut, împreună cu șapte prieteni, dar și însoțită de trei adulți. Printre aceștia s-ar fi aflat și două profesoare, susțin anchetatorii. Oamenii legii încearcă să afle dacă adulții i-au lăsat pe copii pe bloc și au plecat.

Mama Denisei Voilean, fetița în vârstă de 15 ani care a murit după ce a căzut de la înălțime, în timp ce își făcea un selfie, a susținut că fiica ei a urcat pe acoperișul blocului însoțită de trei adulți. Informația este confirmată și de anchetatori.

„Nu ştiu cât au stat, cum au plecat, dar acolo au plecat împreună. Au fost adulți. Nu știu dacă este vorba de profesoare, dar au fost trei adulți. La momentul urcării, au urcat toți, respectiv trei adulți și opt copii. Nu știm încă dacă adulţii au rămas până la momentul incidentului sau au părăsit locația. Dar ştim că au urcat împreună”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, pentru Tribuna.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă adulții ar putea fi trași la răspundere. Și administratorul blocului din Sibiu, unde s-a întâmplat tragedia, este vizat de cercetări. Un raport tehnic al Inspectoratului de Stat în Construcții urmează să fie eliberat, în condițiile în care procurorii susțin că ușa, care duce pe terasa exterioară, ar fi fost scoasă din balamale în seara fatidică.

„Uşa aceea, în principiu, era încuiată. Am înţeles că ar fi fost forţată şi scoasă din balamale. Din ce ştiu acum, administratorul ar fi luat măsuri să fie încuiată, dar a fost deschisă prin scoaterea din balamale. Verificăm şi această situaţie. Totul porneşte de la cum a căzut balustrada, dacă era bine prinsă, dacă nu era bine prinsă. De acolo se va pune în discuţie răspunderea administratorului”, a explicat Veştemean

Adolescenta din Sibiu, care a murit din cauza unui selfie, a fost însoțită de două profesoare

Directorul școlii, prof. Mona Ciubotaru, a susținut că pe blocul turn au fost doar două profesoare de la Liceul Tehnic „Cibinium”. Potrivit sursei citate, cele două profesoare au mers pe blocul turn împreună cu copiii lor, dar și cu două eleve ale școlii cu care s-au întâlnit întâmplător pe stradă.

„Au fost două profesoare pe blocul turn, miercuri seara. Au fost în timpul liber, erau cu copiii dumnealor, una din ele locuiește în blocul de lângă blocul turn. S-au întâlnit cu două eleve de-ale noastre, care le-au spus <haideți să="" vedem="" sibiul="" de="" sus="">. Și așa au urcat pe bloc. Ele au plecat înainte de a se întâmpla incidentul nefericit. Au fost în timpul liber, nu a fost o acțiune organizată de școală, s-au întâlnit pur și simplu pe stradă”, a spus Mona Ciubotaru, directorul Colegiului Tehnic „Cibinium”

Cele două profesoare sunt surori și predau franceză-engleză la Colegiul Tehnic „Cibinium”. Înainte de a pleca de pe bloc, profesoarele le-ar fi spus celorlați copii să coboare, dar aceștia au dorit să mai rămână.

„Una era cu băiețelul, cealaltă cu două fetițe. Au urcat, au stat puțin și au plecat. Înainte de a pleca, le-au spus: haideți și voi, coborâți și voi acum cu noi, să aveți grijă, să nu vă apropiați de margini, să nu cădeți. Au spus: ”, a spus prof. Mona Ciubotaru

Inspectoratul Școlar Sibiu a anunțat că profesoarele, care au fost pe acoperiș, nu vor fi sancționate.

„Regretăm evenimentul tragic petrecut în data de 15 martie 2017, în afara orelor de curs, soldat cu decesul minorei Denisa Voilean. Cadele didactice care s-au aflat la locul tragediei erau în afara orelor de curs, în timpul liber, nu au ințiat această ieșire și nu au fost prezente în momentul accidentului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar, citat de Ora de Sibiu.

Accidentul este subiectul unei anchete demarate de procurorii Parchetului Tribunalului Sibiu.

Denisa, adolescenta de 15 ani care a căzut miercuri de pe blocul turn de pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, s-a așezat pe marginea blocului, cu picioarele în afară. Balustrada, care era fixată pe exteriorul blocului, a cedat și în cădere a tras-o după ea pe copilă, spun reprezentanții Poliției Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe