Magazinele cu cifra de afaceri pana in 50.000 euro nu vor mai fi obligate sa accepte plata cu cardul

vineri, 3 martie 2017

Magazinele care inregistreaza cifra de afaceri de peste 10.000 de euro si maximum 50.000 de euro pe an ar urma sa nu mai fie obligate sa accepte plata cu cardul, potrivit unei initiative legislative depuse de parlamentari aflati la putere. Daca va ajunge lege, propunerea ar urma sa elimine obligatia de a avea terminale pentru plata cu cardul, care a intrat in vigoare din anul 2017 pentru multe magazine de cartier.

De la 1 ianuarie 2017, comerciantii cu cifra de afaceri de peste 10.000 de euro pe an sunt obligati sa aiba terminale si sa accepte plata cu cardul, conform legii 209/2016, prin care Parlamentul, in vechea legislatura, a scazut de la 100.000 de euro la 10.000 de euro pragul cifrei de afaceri de la care se impune plata cu cardul pentru comercianti.

Astfel, circa 60.000 de magazine au intrat sub incidenta obligatiei de a permite plata cu cardul, conform unei situatii centralizate de Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO).

Actul normativ, cunoscutul si ca legea cash back, mai prevede ca magazinele sa aiba voie sa presteze un serviciu similar cu cel de la bancomate: cumparatorii sa poata retrage pana la 200 de lei in numerar de pe carduri de la casa magazinului. In schimbul acestui serviciu -care nu este obligatoriu pentru magazin, ci este o oportunitate - comerciantul poate cere un comision de pana la 1 % din banii retrasi de client.

Aceasta din urma prevedere nu se aplica, insa, in acest moment, pentru ca Ministerul Finantelor nu a venit cu norme de aplicare necesare.

Iata insa ca dupa doua luni de la intrarea in vigoare a obligatiei in care sunt incluse si magazine de cartier, noul Parlament propune o noua initiativa legislativa, in care mareste actualul prag, asfel incat doar comerciantii cu cifra de afaceri peste 50.000 de euro vor avea obligatia sa accepte plata cu cardul.

Initiativa legislativa, depusa la Senat pe 1 martie, mai prevede si scaderea plafonului de retragere de numerar de pe card de la casa magazinelor de la 200 de lei la 100 de lei.

Motivatia: micile magazine de la sate au cerut majorarea pragului

Initiativa legislativa este semnata de 62 de paramentari de la putere, printre care fostii ministri de Finante Eugen Teodorovici (PSD) si Varujan Vosganian (ALDE), precum si de la UDMR si alte minoritati nationale.

Initiatorii modificarii spun ca micile magazine din medul rural s-au plans ca nu au posibilitatea sa-si monteze dispozitivele POS necesare procesarii platilor cu cardul.

"Au fost realizate aceste modificari intrucat au fost primite mai multe sesizari din partea micilor comercianti din mediul rural cu privire la faptul ca nu au fondurile necesare pentru a cumpara echipamentele tehnice care sa permita realizarea platilor prin intermediul cardurilor de debit si a cardurilor de credit" - se justifica parlamentarii in expunerea de motive.

Cu toate astea, cheltuielile cu instalarea POS-urilor trebuie suportate de banci, nu de comercianti, dupa cum prevede legea 209/2016:

"Cheltuielile cu achiziţionarea şi instalarea terminalelor de plata vor fi suportate de către băncile acceptante".

"Băncile acceptante de carduri au obligaţia de a instala terminale de plată în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării. Instalarea terminalelor de plată se face la solicitarea operatorilor economici".

Acelasi lucru il subliniaza si APERO intr-un raspuns transmis la solicitarea StartupCafe.ro:

"Mentionam ca orice valori se vor stabili cu privire la cele doua praguri acestea trebuie sa tina cont de faptul ca pentru comercianti nu exista niciun cost cu instalarea terminalelor, legea fiind cea care a stabilit ca intreaga infrastructura va fi pusa la dispozitie de bancile acceptante, iar functionalitatea acordarii avansului in numerar este optionala pentru comerciant ceea ce face ca pragul sa fie irelevant".

In schimb, mici comercianti cu care a stat de vorba StartupCafe erau ingrijorati ca bancile ar putea absorbi aceste costuri prin comisioane pe care tot magazinele le vor plati la serviciile legate de plata cu cardul.

De asemenea, amenzile ii sperie pe micii comercianti. In cazul in care nu permit plata cu cardul magazinle risca amenzi de la ANAF intre 5.000 lei si 7.500 lei, conform legii in vigoare.

Aici APERO spune ca vrea sa-i ajute pe comercianti cu un kit de informare, impreuna cu ANAF:

"Avand in vedere consecintele pe care legea le are si numarul mare de entitati care sunt vizate noi consideram util un demers de comunicare, un kit de comunicare unitar care sa fie transmis catre comerciantii mici si mijlocii poate chiar prin intermediul membrilor nostri, in mod deosebit bancile acceptatoare.

Informatiile care s-a putea regasi in acest kit ar trebui sa fie agreate impreuna cu A.N.A.F. si sa faca referire la:

  • cum stie un comerciant daca se afla intre entitatile la care legea face referire,
  • intinderea obligatiilor pe care le au din perspectiva existentei terminalului POS,
  • intinderea obligatiilor pe care le au din perspectiva acordarii avansului in numerar, ce pasi trebuie sa faca pentru a obtine un terminal POS,
  • cum sa actioneze in cazul in care A.N.A.F. va verifica daca respecta legea,
  • ce evidente trebuie sa pastreze din procesul de obtinere a unui terminal,
  • daca are obligatia sau nu sa acorde avansuri in numerar,
  • ce operatiuni de casa trebuie sa faca daca acorda avans in numerar, ce documente justificative trebuie sa pastreze etc".

Cealalta prevedere a modificarii propuse de parlamentari - scaderea plafonului avansului acordat la casa de la 200 de lei la 100 de lei, este justificata de acestea prin faptul ca:

"firmele din mediul rural care se ocupa de comertul cu amanuntul nu potsa ofere in mod real pentru fiecare client care solicita avansuri in numerar pana la suma de 200 de lei la terminalele de plata, odata cu achizitia de bunuri si/sau servicii, pentru utilizatorii de carduri, intrucat nu au destule incasari".

Parlamentarii par aici sa ignore prevederea din legea cash back 209/2016 protrivit careia magazinele nu au obligatia de a oferi acest serviciu similar bancomatelor, ci au posibilitatea sa o faca, in schimbul unui comision de pana la 1%:

"Persoanele juridice oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Acestea afişează la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum şi informaţii privind costurile serviciului".

Sursa> http://www.startupcafe.ro

Descarca de AICI Initiativa legislativaprivind majorarea pragului pentru obligatia acceptarii platii cu cardul

Citeste si:

Cum isi pot pune magazinele de cartier aparate de plata cu cardul, pentru a se conforma obligatiilor incepand din 1 ianuarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe