Alunecările de teren ameninţă cimitirul şi biserica din Berislăveşti

joi, 9 august 2007

 Alunecările de teren ameninţă cimitirul şi biserica din Berislăveşti

Morţii din cimitirul Rădăcineşti, din comuna Berislăveşti sunt în pericol de a fi îngropaţi a doua oară, deoarece terenul pe care se află cimitirul cu peste 1000 de morminte şi biserica a luat-o al vale de anul trecut. Acum, hăul a ajuns aproape de morminte, multe dintre acestea fiind deja crăpate. Crucile se apleacă şi ele în fiecare zi spre hăul pe care nu-l opreşte nimeni să se extindă, în ciuda apelurilor repetate făcute de localnici. În lipsa banilor şi a competenţei pentru a repara drumurile cu pricina, administraţia locală face la rândul său apeluri către forurile superioare, deoarece comuna este afectată de alunecări în mai multe puncte, un sat riscând practic să rămână izolat la prima ploaie.

Morminte crăpate

În satul Rădăcineşti, anul trecut a căzut o falie de pământ cât jumătate din cimitir, hăul ajungând chiar lângă morminte. Alunecarea de teren a afectat de altfel şi biserica. „A fost afectat zidul de susţinere al bisericii, pe aproximativ 70 de metri, dar pe acela l-am refăcut noi până acum, cu fonduri de la primărie. Problema este însă gravă, pentru că, în caz că se mai prăbuşeşte încă o falie la fel de mare ia cu ea jumătate din cimitir. De fapt, multe dintre morminte sunt deja crăpate, iar crucile sunt aplecate. Sunt 660 de familii în satul respectiv, şi fiecare are cel puţin un mormânt. Sunt cam în jur de 1000 de morminte acolo, în pericol. La primele ploi mai mari riscăm să le găsim în hududoi. Acolo mai pot apărea şi probleme de mediu, dacă mormintele vor fi descoperite.” – spune primarul comunei Berislăveşti. 

Morţii nu au unde să … se mute

Primarul mai precizează că nu are unde să mute morţii din cimitir, în cazul în care se va impune acest lucru, deoarece nu există nici un alt loc pentru un cimitir în zonă. „Am primit mai multe sesizări la primărie de la oameni, că le sunt afectate mormintele, dar chiar nu avem o altă biserică şi un alt loc de cimitir în satul respectiv, nu am avea unde să mutăm mormintele la o adică. La noi nu este ca la oraş, nu se plătesc locurile de veci, dar oricum, nu avem unde să-i ducem. Fiecare om îşi îngroapă morţii acolo unde ştie el că îi are pe alţii ai lui,din familie. Şi acum, recent au mai fost îngropaţi acolo oameni, avem chiar şi mormântul fostului viceprimar.” – mai spune primarul. Printre cei care au trimis la Primărie sesizări cu privire la faptul că morţii lor sunt în pericol de … alunecare se numără Nicolae Popescu, Nicolae Achim şi Elena Săman, care au rudele îngropate chiar în apropierea hăului. Doar câţiva pruni bătrâni mai ţin încă o parte din teren, să nu o ia la vale, cu cimitir cu tot. Chiar şi biserica cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavril” ar fi în pericol în cazul în care alunecarea ar progresa.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe