Şi-a tăiat penisul şi l-a aruncat peste gard la vecinii

joi, 2 august 2007

 Şi-a tăiat penisul şi l-a aruncat peste gard la vecinii

• Familia şi vecinii au căutat „organul” cu lumânarea, până l-au găsit acoperit cu frunze şi pământ

Potcovarul comunei Dăeşti s-a automutilat. El şi-a tăiat penisul cu un cuţit de bucătărie, după care l-a aruncat pe fereastră în grădina vecinului. Familia şi vecinii când l-au descoperit pe om fără „podoabă”, au sunat la Salvare. Asistenţii medicali de pe Ambulanţă alături de întreg alaiul de oameni strânşi în curtea gospodarului au căutat organul chiar şi pe sub paturi, cu greu descoperindu-l într-un final în grădina vecinului. La spital, bărbatul devenit eunuc pe nepusă masă, a declarat că l-a tăiat pentru că „era prea vesel”.

Mihaiu Beregoiu (58 ani), fierarul dar şi potcovarul comunei  Dăeşti a fost ieri asaltat de o armată de jurnalişti. Internat în secţia de Urologie a Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea. Bărbatul a fost sub lupa camerelor de luat vederi şi aparatelor de fotografiat, povestind cum de a ajuns „vedetă”. „Cum de ce l-am tăiat? Păi dacă era prea vesel, de-aia i-am făcut de petrecanie. Nu, nu-mi pare rău! Eram beat turtă, am băut de seara până dimineaţa. Ei şi voi, mă întrebaţi ce-o să facă soţia. Păi îi cumpăr una de cauciuc. Păi am băut, cu ghiontura. Eu beau de la motorină în sus”, ne-a spus pacientul, care s-a ridicat de pe patul secţiei de spital şi a venit, pentru câteva secunde, la capătul holului să discute cu noi, jurnaliştii. Zeci de vizitatori făceau haz de necaz şi ascultau înmărmuriţi povestea şocantă a potcovarului. Un june chiar se distrează şi îşi motivează prezenţa pe secţia Urologie prin faptul că „o am prea mare şi vreau să o mai scurtez deoarece am primit reclamaţii”.

Cu pielea de pe scrot s-a mai cosmetizat ce a mai rămas

Nea Mihaiu are însă şi el regretele lui. „Păi după ce mi-am tăiat «treaba», cei care au plâns au fost copiii mei şi soţia. Plâng după mine şi oameni din satul Băbuieşti, cărora le potcoveam caii. Dar asta e... Abia aştept să merg să-mi reiau lucrul la fierărie”, ne-a spus bărbatul care a plecat apoi în salon, pentru a medita în tihnă la „problema” sa. Medicul care l-a operat, dr. urolog Adrian Berbescu, ne spune: „Eu am venit aici la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea în urmă cu un an şi ceva, dar acesta este primul caz de automutilare, de acest gen. Pacientul a venit în stare de ebrietate cu amputaţie cvasitotală de penis. Pierduse foarte mult sânge, iar noi am reconstituit bulbul penian. Avea însă rană supra infectată şi penisul tăiat era plin de pământ şi frunze. Pacientului i-a fost montată o sondă care să-l ajute la urinare. Pe viitor, dacă acesta doreşte, se poate interveni prin chirurgie plastică  şi să se încerce formarea unui bont şi astfel să fie posibilă reluarea şi altor funcţii. În timpul când am făcut specializarea în Bucureşti, am avut noroc că am avut un profesor care era specializat în chirurgia penisului, aşa că m-am descurcat foarte bine”. Acum, pacientului i-a fost luată piele de pe scrot şi i-a fost pusă pe capul... „instrumentului”.

Penis căutat „cu lumânarea” pe sub pat

La casa lui nea Mihaiu, la venirea presei agitaţia era foarte mare. Ne-au fost „confiscate” aparatele de filmat şi de fotografiat şi abia am putut discuta, „la rece”, despre ceea ce s-a întâmplat, cu condiţia să nu dăm numele persoanei care ne-a relatat cele întâmplate: „... e un beţiv, ori de câte ori o lua pe ulei spunea că-şi taie treaba, că nu mai e bună de nimic. Niciodată nu l-am crezut, iar acest lucru îl spune de 35 de ani încoace. Luni dimineaţa s-a dus la bar, a băut, apoi a venit acasă şi când ceilalţi membrii ai familiei s-au luat cu treaba, o fiică de-a sa l-a găsit pe jos, în camera lui, plin de sânge în dreptul pantalonilor. Când i-a dat pantalonii jos a observat că nu mai avea chestia aia. Am sunat la Ambulanţă şi când Salvarea a venit, împreună cu mai mulţi vecini şi cei de pe Salvare am căutat, vreme de vreo zece minute, „treaba aia” peste tot. Am căutat chiar şi pe sub paturi, dar tot n-am găsit-o. Într-un final am găsit-o peste gard, printre frunze şi plină de pământ, în grădină la o vecină. O aruncase pe fereastră, din cameră, direct peste gard. Când şeful de post, Ovidiu Damian a fost anunţat, „instrumentul” fusese deja găsit. „Noi facem cercetări să vedem dacă există şi alte suspiciuni în afară de mutilare. Chiar în ziua când s-a întâmplat evenimentul, eu îl avertizasem pe cetăţean să nu mai bea. Ba chiar i-am sus barmaniţei să nu-l mai servească cu băuturi alcoolice”, ne-a spus poliţistul care se minunează şi el că în comuna Dăeşti a avut loc un fapt cum nu s-a mai auzit vreodată prin aceste locuri.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe