Remus Borza lasă energia pentru mediu

sâmbătă, 4 februarie 2017


Remus Borza va prelua şefia Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor. Iniţial, acesta a fost membru al Comisiei de Industrii şi Servicii.

Remus Borza, cunoscut în special ca şef al Euro Insol, care că a condus Hidroelectrica pentru aproximativ 4 ani, în timpul procedurii de insolvenţă, a devenit membru al Parlamentului din partea ALDE în urma alegerilor generale de anul trecut.

La ieşirea din insolvenţă, la mijlocul anului trecut, Remus Borza spunea că în anii 2011 și 2012 pierderile cumulate ale Hidroelectrica se ridicau la 170 milioane euro. În anul 2015, Hidroelectrica a realizat un profit de 1,1 miliarde lei, iar în 2016, potrivit datelor preliminare – de circa 1,5 miliarde lei. Totodată, în 2012, trezoreria netă negativă a producătorului de energie era de minus 763 milioane lei, iar în prezent vorbim de o trezorerie netă pozitivă de 1,6 miliarde lei. De asemenea, în anul 2012, când Hidroelectrica a intrat prima dată în insolvență, era cea mai îndatorată companie, valoarea creanțelor revendicate la masa credală se ridica atunci la 5,3 miliarde lei, iar, după patru ani, Hidroelectrica a reușit să plătească din fonduri proprii 4,3 miliarde lei (aproape un miliard de euro), recunoscuți la masa credală.

După Hidroelectrica, Remus Borza a devenit administrator judiciar al CET Govora. La doar 4 luni de la preluarea mandatului de administrator judiciar, Euro Insol şi Remus Borza au reuşit să profitabilizeze şi termocentrala din Râmnicu-Vâlcea. Producătorul de energie CET Govora a înregistrat un profit cumulat de 9 milioane lei în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, după pierderi de 335 milioane lei raportate la momentul intrării în insolvenţă.

Totuşi, deşi şi-a dovedit priceperea în domeniul energetic, Remus Borza părăseşte comisia din Camera Deputaţilor în care se elaborează legislaţia primară pentru acest sector, pentru un alt domeniu, cel al mediului înconjurător. De fapt, explicaţia este destul de simplă: preşedinte al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic era Toma Petcu, care, devenit între timp ministru al Energiei, nu mai are cum să fie şi preşedinte de comisie. Dar, cum preşedinţia acestei comisii revea ALDE, a fost numit un alt membru al acestui partid care să o conducă: Remus Borza. Astfel, se face rocada: Borza trece la Mediu (preşedinte), iar Petcu la Industrii (doar simplu membru).

Sursa: http://www.focus-energetic.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe