Vă citesc cu atenţie toate comunicatele şi interviurile, Excelenţă, pentru a-mi da seama cum bate vântul. Evident, am citit cu nesaţ şi recentul interviu pe care l-aţi acordat site-ului news.ro. Mă aşteptam să ieşiţi cu ceva, date fiind evenimentele.
Sunt aproape de acord cu principiile şi valorile pe care le exprimaţi, Excelenţă, doar o frază aş vrea să o comentez și eu un pic.
Ziceţi dumneavoastră:
„Orice schimbare a legislaţiei anti-corupţie a României trebuie să se facă printr-un proces transparent, deplin consultativ, care consolidează lupta împotriva corupţiei şi pune capăt furtului bogăţiei ţării.”
Pune capăt furtului bogăției țării ? Ei, aș.
Am ceva de spus cu privire la furtul bogăţiei ţării. Fiţi, vă rog, atent.
Tot ce au furat oamenii de afaceri români, plus şpăgile pe care le-au dat timp de 26 de ani, înmulţit cu 1000, nu fac nici pe departe cât s-a sustras şi se sustrage din bogăţia României prin contractele oneroase şi practicile fiscale hoţeşti pe care le au în această ţară unele companii străine.
Plătesc apa francezilor, telefonul îl plătesc tot francezilor, dobânzi la bancă plătesc austriecilor, benzina tot lor, curentul electric îl plătesc italienilor, gazul, din nou francezilor, hrana de la supermarket o plătesc germanilor, aş vrea să plătesc ceva alor mei şi nu găsesc ce să cumpăr de la ei decât nişte pătrunjel și căței de usturoi.
Partea proastă este că, din câte am auzit, aceşti distribuitori de benzină, telefon, curent electric, gaz, mâncare, nu plătesc impozit pe profit în România.
Scrieţi-le şi lor o scrisoare, daţi-le şi lor un comunicat, spuneţi-le că nu e frumos ce fac.
În concluzie, Excelenţă, nu ăştia 50-60 de mari corupţi care zac în puşcărie sunt marea problemă a ţării, ci filosofia noastră politică şi economică. Ar fi păcat să ne ocupăm tot timpul cu anti-corupţia, aşa cum ne sfătuiţi, uitând că suntem jefuiţi la sânge cu acte în regulă de cei care niciodată, dar absolut niciodată nu au fost în vizorul DNA, adică, bănuiesc, prietenii dumneavoastră din zona marii finanţe şi a multinaţionalelor.
În final, vă semnalez că eu sunt pentru graţiere, aşa cum este ea schiţată în proiectul Ordonanţei de Urgenţă.
De ce ?
Vă răspund cu o metaforă. De Câmpul Tactic, pe care nu cresc florile Statului de Drept.
Am încheiat ce am avut de spus, dar fiindcă tot vă scriu, am și eu o întrebare.
De plecat, cât plecați, Excelență ?
Drum bun !
Gheorghe Smeoreanu (criterii.ro)
Prima reacție a ambasadorului SUA despre implicarea numelui Kovesi în ''scandalul Sebastian Ghiță''
Foto: Facebook / Hans Klemm
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a vorbit, într-un interviu pentru News.ro, despre scandalul Sebastian Ghiţă.
Întrebat dacă scandal provocat de dezvăluirile omului de afaceri Sebastian Ghiţă, soldat cu trecerea în rezervă a prim-adjunctului SRI şi cu implicarea numelui procurorului-şef al DNA Laura Codruta Kovesi, poate periclita percepţia împotriva luptei anticoruptie și dacă poate influenţa atitudinea SUA, ambasadorul SUA la București a răspuns:
„Nu, Statele Unite o susţin ferm pe Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA şi toate instituţiile de luptă împotriva corupţiei din România. Activitatea lor este vitală pentru viitorul României. În ce îl priveşte pe Sebastian Ghiţă, ca regulă generală, nu acordăm prea mare atenţie acuzaţiilor nefondate făcute de persoane care fug de justiţie”.