înţeleptul

Înţeleptul

Pe Ionel Kornutul şi Ghiţă Cercelitu nu-I vezi decât împreună. Ei se completează, într-un fel. Iar relaţia dintre ei este una firească. Nu există subordonare, cum era, cu oarece vreme în urmă, între unul Neneacă şi Cuvântescu –Yoga, ori Petanas Koica, insi dubioşi, care îi făceau pantofii şi îi duceau geanta primului, doar pentru a-i publica şi pe ei în pagina de osanale.
Nu ! Cuplul nostru este deosebit. Atât Ionel Kornutu cât şi Ghiţă Cercelitu au, fiecare, câte o geantă diplomat şi şi-o cară cu mândrie, chiar dacă uneori e goală. Au, fiecare, măsură în toate. Şi la ţigări şi la vodcă, şi la prieteni şi la culoare, dar, mai ales, la femei.
Ionel Kornutu, fiind, însă mai în vârstă, are şi destulă experientă, cât să-i fie recunoscută drept înţelepciune la orice sfat pe care, din când în când, îl scapă către prietenul său. Fie vorba de duh, căci Ionel Kornutu este un hătru prin definiţie, fie mustrare, căci vârsta îi dă acest drept, sunt bine primite, chiar însuşite de către Ghiţă Cercelitu. Într-o zi, cei doi se aflau «în vână«, cum ar zice nea Gheorghe, vecinul meu, după vreo cinci halbe gulerate, luate pe dopuri, căci firma producătoare de bere inventase tot felul de concursuri, profitabile, bineînţeles, şi-o pizza cât roata carului şi-i făceau curte, fără nici o jenă, celebrei Zetbis, frumoasa fără forme, care umplea golurile femeieşti apărute pe la plictisitoarele acţiuni din urbe. Şi, un pic gelos, ca «învăţăcelul« său i-o luase înainte cu vorbele mieroase adresate domnişoarei Zetbis, Ionel Kornutu îşi scoase înţelepciunea din buzunare şi izbucni :
- Măi, Ghiţa, măi, tu ştii care e vârsta unei femei ?
- Nu, domnule ! Şi toţi cei din jur ciuliră urechile. Chiar şi Zetbis îsi fixa privirile spre Ionel Kornutu, neuitând, desigur, să-şi afişeze zâmbetul des folosit, când pretendenţii îi dădeau târcoale.
- Care e, frumosule, mânca-te-aş, că eşti dulce !
- Păi … şi-şi drese vocea Ionel, femeia are trei vârste…
-Olio ! se mira Zetbis. Iar Ghiţă Cercelitul se facuse mic, dar îşi căscase gura, ca să prindă totul. Că aşa era el.
Nu trebuia să piardă nimic din înţelepciunea idolului său.
- Vârsta care o spune…
- Aşa, aşa!… Şi primi aplauze. 
- Vârsta pe care o arată…
- Daaa!… Şi aplauzele continuară.
- Şi vârsta care o are, pe bune.
- Bravooo! Bravo, maiestre! Sări de pe scaun Zetbis şi-l sărută pe obraz. Ionel Kornutu sesiză imediat avansul luat în faţa lui Ghiţă şi adăugă din preaplinul său de înţelepciune.
- Da, bărbatul! Care e vârsta lui?
- Care, care?… întrebă Zetbis, aflată deja în poala lui…
- Vârsta pe care o dovedeşte, măi!… Şi toţi izbucniră în râs. Doar Zetbis, care îl sărută brusc, acum, pe buze…sopti:- Hai, bătrâne, să-mi arăţi vârsta, că-mi placi, să ştii…

  Şi Ionel Kornutu plecă de mână cu Zetbis, abandonându-l pentru prima dată pe Ghiţă Cercelitul, care murmură inconştient.
„Ce înseamnă să fii înţelept! Ce înseamnă să fii înţelept!”
                                                                                    George Achim

Judecata dreaptă