Remus Borza va coordona organizaţia judeţeană a ALDE Braşov

sâmbătă, 15 octombrie 2016
alde
Organizaţia judeţeană a ALDE Braşov va fi coordonată de avocatul Remus Borza, numit în această funcţie de conducerea centrală a formaţiunii politice, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate de ALDE Braşov în alegerile locale. "Aşa cum aţi sesizat şi dumneavoastră, este o organizaţie care are un foarte mare potenţial electoral, într-un judeţ cu un mare bazin liberal, dar care, din păcate nu a reuşit să fie fructificat prea bine de către organizaţia noastră la alegerile locale. Este o perioadă de reconstruire, de reaşezare, în care încercăm să motivăm activul de bază al partidului, să fim ceva mai eficienţi şi motivaţi din punct de vedere politic, logistic şi al mesajului pe care vrem să-l transmitem", a afirmat Remus Borza, într-o conferinţă de presă.

Conform acestuia, săptămâna viitoare vor fi prezentaţi candidaţii ALDE Braşov pentru Parlament, 12 propuneri pentru Camera Deputaţilor, şase pentru Senat. "Pentru organizaţia din Braşov îmi propun să avem o listă de candidaţi care să se bucure de încrederea braşovenilor, oameni care sunt recunoscuţi în colectivitate ca buni profesionişti pentru că şi în politică este nevoie de profesionişti, oameni care se bucură de respect, care confirmă calităţi deosebite din punct de vedere organizatoric şi mai ales moral", a explicat Remus Borza.

Remus Borza a spus că numirea sa în funcţia de coordonator al organizaţiei judeţene a fost decisă de conducerea centrală a partidului, în urma rezultatelor slabe obţinute în alegerile locale. "Voi sprijini activitatea acestei organizaţii, dar asta nu înseamnă că noi interferăm în activitatea curentă şi în strategia de campanie", a afirmat acesta. Totodată, Borza a infirmat informaţiile potrivit cărora Aristotel Căncescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, ar fi membru al ALDE. "Domnul Căncescu este un distins liberal al urbei şi înţeleg tot de la dumneavoastră din presa locală că face listele pentru PNL, deci nu este membru ALDE", a spus Borza, răspunzând unei întrebări, conform Agerpres.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe