Procurorii vâlceni riscă să fie conduşi de un individ controversat

duminică, 10 iunie 2007

 „Ziarul de Vâlcea” apără Justiţia

Procurorii vâlceni riscă să fie conduşi de un individ controversat

Vineri, 8 iunie 2007, redacţia celei mai citite publicaţii pe internet din judeţ a trimis prin fax şi e-mail un comunicat Ministrului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii. Redăm în continuare partea principală din acest comunicat-sesizare: „Redacţia bisăptămânalului Ziarul de Vâlcea dar şi alte redacţii din judeţul Vâlcea, deţin informaţii legate de susţinerea din umbră, de către grupuri de interese suspecte, a procurorului Teodor Trancă. Se urmăreşte sprijinirea acestuia pentru a ajunge, după un examen-concurs ce va avea loc peste câteva zile, şeful procurorilor vâlceni. Ne exprimăm îngrijorarea faţă de avansarea acestui procuror deoarece asupra sa planează bănuiala că ar fi colaborat cu infractori, ar fi luat mită şi ar fi muşamalizat un accident rutier pe care l-a comis. O parte a presei centrale a relatat despre aceste lucruri în vara anului 2005. Procurorul Teodor Trancă a fost cercetat de procurorii-inspectori ai Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea a nu mai puţin de trei infracţiuni. Este vorba de producerea unui accident rutier cu maşina instituţiei pe raza judeţului Vâlcea în stare de ebrietate, cu victimă şi fugă de la locul accidentului; favorizarea unei bande de hoţi de maşini; luare de mită de la Mudura, un benzinar bihorean, care a ţepuit Arpechim Piteşti cu peste 15 miliarde de lei, la nivelul anilor '97-'98; cea de-a treia faptă pentru care magistratul vâlcean a fost cercetat - favorizarea membrilor unei reţele de hoţi de maşini. Ca urmare vă rugăm să dispuneţi verificarea sesizării noastre şi luarea măsurilor necesare pentru ca pe importanta funcţie din judeţul nostru să fie numit un magistrat competent, cu o conduită ireproşabilă şi care să nu poată fi controlat şi condus din umbră de grupuri de interese. Sugerăm chiar amânarea examenului respectiv dacă timpul nu permite verificarea atentă a candidaţilor. Vă mulţumim anticipat şi vă rugăm să ne răspundeţi, în scris, la adresa noastră din antet.”

Tiberiu Pîrnău
Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe