Fotbalul vâlcean, la final de an competiţional
Liga a II-a
Ne ajută Mediaşul? Dar noi, suntem în stare?
CSM Rm. Vâlcea aşteaptă un pas greşit al echipei Dacia Mioveni, iar acesta s-ar putea produce la sfârşitul săptămânii, la Mediaş, însă nu trebuie neglijat că Minerul Lupeni îşi va vinde scump pielea în Zăvoi. Aşa că, în eventualitatea unui succes al echipei antrenate de Costel Pană, lupta pentru accederea în Liga I se va da până-n ultima etapă, când CSM-ul se deplasează la Baia Mare.
Liga a III-a
Oltchim, doar pentru palmares
Trupa antrenată de Costel Gaiţă se va deplasa la Ungheni, acolo unde adversară-i este Marris Tg. Mureş. În cazul unui eşec gruparea vâlceană riscă să pice cel puţin două locuri în clasament, motiv întemeiat pentru conducerea clubului de a dispune unele disponibilizări. Pentru Negrescu & comp. este inexplicabil de ce vrea preşedintele Diculoiu doar succese, din moment ce FC Oltchim nu poate promova, iar jucătorii „disponibilizaţi“ au deja câteva oferte.
Liga a IV-a
Retrogradarea, decisă de murdare jocuri de culise
După ce într-un meci disputat la Fedeleşoiu s-a mimat fotbalul pentru ca o echipă de scandalagii, buni de gură şi întotdeauna nemulţumiţi, ba de arbitraje, ba de AJF să se salveze, acum ierarhia va fi decisă de meciurile de la Tomşani, Govora şi Zătreni. Cei de la Unirea, după ce au bătut de câteva ori la Tomşani echipe redutabile, nu par a fi decişi să învingă şi pe Forestierul Băbeni, pentru că trupa de pe malul Bistriţei trebuie să se salveze de la retrogradare. Vartex Rm. Vâlcea merge la Govora şi dacă bate confirmă încă o dată că a mimat fotbalul în meciul cu Olteţul Zătreni. Dacă va pierde, înseamnă că asta le e valoarea şi nimeni nu poate condamna trupa lui Panduraşu. La Zătreni se deplasează Hidroelectra, iar cei de la Petrolul II Drăgăşani se tem că dintr-o candidată la titlul de campioană, trupa lui Bucuroiu va fi o victimă a politicii duse în sud-vestul judeţului. În fine, Minerul Costeşti, o echipă fără relaţii şi intervenţii, se vede aproape condamnată la retrogradare, dar nu va depune armele. Poate ca promovarea echipei Sportul să mai liniştească puţin apale în subsolul clasamentului Ligii a IV-a.
Liga a V-a
Dinamo Horezu şi AS Mihăeşti, favorite la locul 1
În ultimul eşalon competiţional, grupat pe trei serii, se ştiu deja două campioane cu drept de promovare în Liga a IV-a: CSM Drăgăşani şi Viitorul Frânceşti. În celelalte două serii lupta se dă până la capăt. Dinamo Horezu pare a fi cea mai avantajată pentru că trebuie să învingă pe teren propriu pe Montana Izvorul Rece, şi e aproape imposibil să nu o facă, în timp ce urmăritoarele ALX Mateeşti şi Ştiinţa Grădiştea se duelează între ele. În cealaltă serie lucrurile sunt şi mai simple. Echipele care mai pot promova, AS Mihăeşti sau Energia Malaia, au meciul direct duminică, la Mihăeşti. Cei de la Malaia, dacă pleacă neînvinşi, sunt promovaţi în Liga a IV-a, dar AS Mihăeşti este decisă să fructifice avantajul terenului propriu.
Web Design by DowMedia