PREDICA LA DUMINICA A IV-A DUPĂ RUSALII
Vindecarea slugii sutașului
„Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut! Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela”(Matei 8, 13).
Dreptslăvitori creștini,
Sfânta Evanghelie de la Matei ne relatează una din minunile săvârșite de către Mântuitorul Iisus Hristos, și anume vindecarea slugii sutașului din cetatea Capernaumului. Sutașul fiind cuprins de milă și compasiune , văzându-și sluga bolnavă, a cerut ajutorul Mântuitorului Hristos, care vindecă toată boala și neputința. Rugăciunea acestuia, făcută cu adâncă smerenie și credință, a fost ascultată, iar Domnul i-a zis sutașului: ,,Du-te, fie ție după cum ai crezut! Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela”.
Iubiți credincioși,
Observăm că rugăciunea este cea prin care noi putem să intrăm în comuniune cu Dumnezeu, Părintele nostru cel ceresc, Care este gata să ne răspundă și să ne ajute. În Sfânta Evanghelie sunt nenumărate exemple când oamenii au cerut ajutor de la Hristos și El le-a răspuns: cei 10 leproși; tâlharul de pe cruce; cerșetorul orb care I-a strigat:,,Fiul lui David, miluiește-mă!”, lui Iair, care avea pe fiica sa bolnavă, ș.a.m.d. Întotdeauna, Domnul Hristos a răspuns celor care I-au cerut ajutorul, pentru că El aude rugăciunile noastre, întrucât ne iubește și poartă de grijă fiecaruia dintre noi.
Văzând că Hristos a ascultat rugăciunea sutașului și I-a vindecat sluga de acasă, suntem încurajațați să credem, că și rugăciunile noastre cele făcute în biserică, pentru cei care nu sunt de față, pot fi ascultate.
Mântuitorul răspunde rugăciunilor noastre, dar nu totdeauna ne dă ceea ce noi cerem, pentru că, fără să ne dăm seama, cerem lucruri care nu ne sunt de folos. Sfântul Macarie ne îndeamnă să încheiem fiecare rugăciune cu aceste cuvinte:,, Fie voia Ta, Doamne, pentru că Tu știi mai bine decât mine ceea ce este bun și folositor pentru mine”.
Rugăciunea este una din datoriile fundamentale ale creștinului, de aceea Sfântul Apostol Pavel spune:,,Rugați-vă neîncetat!”. Rugăciunea este o conlucrare tainică a sufletului cu harul dumnezeiesc. Prin rugăciune omul cere ajutorul lui Dumnezeu, ca să primească de la El eliberarea de patimi, curățirea de păcate, vindecare de boli și izbăvire de necazuri.
Evanghelia de astăzi ne arată că, rugăciunea poate fi folositoare semenilor noștri, mai ales când aceștia nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. În Sfânta Scriptură avem multe exemple de rugăciuni pentru alții sau rugăciuni de mijlocire. Apostolul Iacob scrie:,,Să vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”. Mântuirtorul Iisus Hristos îndeamnă pe ucenicii Lui, spunându-le:,, Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul”.
Urmând învățăturii lui Hristos, Biserica ne cere să ne rugăm nu numai pentru noi înșine, ci și pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei care pot și pentru cei care nu pot să se roage ei înșiși, pentru cei care nu pot veni la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital. Întrucât rugăciunea pentru alții este vindecătoare de suferință și singurătate, Biserica se roagă în slujbele ei pentru cei bolnavi și cheamă la ajutorarea bolnavilor. În mod deosebit, astăzi, rugăciunea pentru însănătoșirea semenilor noștri se realizează prin slujba Sfântului Maslu, în care preoții Bisericii, împreună cu credincioșii, se roagă pentru însănătoșirea sufletească și trupească a celor bolnavi.
Iubiți credincioși,
Chiar dacă prin rugăciunile noastre nu se vindecă bolnavii imediat, în chip miraculos, totuși aceste rugăciuni ajută mult sufletul lor, alină suferința lor și întăresc iubirea frățească între cei bolnavi și cei sănătoși. Rugăciunea pentru bolnavi se întărește și mai mult când este însoțită și de fapte concrete de ajutorare a bolnavului, ca de pildă, îngrijirea lui, cumpărarea de medicamente și de alimente, vizitarea bolnavilor acasă sau la spital.
Cu alte cuvinte, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să înmulțim rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să-i vizităm pe cei care nu se pot deplasa, să-i ajutăm pe cei căzuți în patimi împovărătoare să se ridice din ele, arătând astfel iubire milostivă și jertfelnică, nu egoism, izolare sau nepăsare față de suferința altuia, deși acestea se întâlnesc tot mai mult într-o societate în care lăcomia de avere și de putere îi dezumanizează pe oameni.
Să rugăm pe Bunul Dumnezeu, să ne ajute ca să putem fi de folos celor bolnavi și suferinzi, prin rugăciune și fapte bune. Amin!
Pr. Nicolae Laurențiu Ceaușu
Web Design by DowMedia