Conform, ultimei declaraţii de avere, se pare că „prietenului” nostru, deputatul Cristian Buican, i-a mers foarte bine anul trecut pentru că a reuşit să-şi mai adauge la „zestre” alte câteva proprietăţi imobiliare. În 2015, Buican a reuşit să achiziţioneze cu banii jos 5 (cinci) terenuri amplasate în comunele Budeşti şi Perişani. Cele din Perişani totalizează o suprafaţă de 5 hectare, iar terenurile din Budeşti se întind pe o suprafaţă totală de circa 3 hectare. La acestea mai adăugăm şi terenul din Mihăeşti cumpărat de Buican în anul 2008. Deputatul liberal spune în declaraţie că... nu are locuinţe în proprietate, dar se poate mândri cu un autoturism Renault, trei remorci auto, o rulotă şi un cvadriciclu. La fel ca maneliştii, Buican are bijuterii de peste 15.000 euro şi depozite bancare la CEC Bank şi BCR tot de peste 15.000 euro. Anul trecut, Cristian Buican a încasat de la Camera Deputaţilor suma de circa 1,3 miliarde de lei vechi, dar „ciobanul” Buican a mai primit 700 milioane de lei vechi, sub formă de subvenţii şi din vânzarea produselor agricole.
Mulţi vâlceni probabil că se întreabă de ce se întârzie atât de mult cu instalarea noilor primari şi a consiliului judeţean aleşi în urma scrutinului din 5 iunie. De „vină” sunt noile prevederi legislative, care au adăugat noi proceduri birocratice referitoare la alegerile locale. Deşi au trecut mai bine de 10 zile de la alegeri, încă nu s-a încheiat procedura, întrucât nu toţi mandatarii financiari ai candidaţilor au depus la AEP întreaga documentaţie. Numai după finalizarea acestei etape, urmează ca toţi candidaţi să fie trecuţi prin „furcile caudine” ale instanţelor de judecată, iar apoi prefectul poate emite deciziile de convocare a şedinţelor de constituire a consiliilor locale şi judeţene, precum şi depunerea jurământului de către noii primari aleşi.