Carmen Lixandru (PSD) va transforma comuna Sutești într-un veritabil ORAȘ!

luni, 23 mai 2016

PLATFORMA PROGRAM SUTEŞTI

 

Continuarea proiectelor de finanţare existente, până la finalizarea lor.

Întocmirea unui studiu, împreună cu cetăţenii, privind oportunitatea introducerii gazelor naturaleîn comuna noastră.

Accesare de noi proiecte pentru 2016-2020.

Atragerea de investitori atât în industria locală, cât şiîn agricultură.

Dezvoltarea, la nivelul comunei noastre, a întreprinderilor micişi a micilor întreprinzători.

Crearea şi dezvoltarea de activităţimeşteşugăreşti atât în şcoală, cât şiîn rândul populaţiei, cum ar fi:croitorie,tâmplărie,confecţii metalice,brutărie,cizmărie, s.a.

Modernizarea drumurilor agricole şi de tarla, prin atragerea de fonduri pe acest segment.

Modernizarea permanentă a învăţământuluiîn şcoală.

Susținerea introducerii, la nivelul şcolii noastre, pentru tineri, a claselor a IX-a şi a X-a şcoală profesională de meserii.

Introducerea, începând cu 2016, a programului “After School” (program prelungit dupăşcoală), astfel copiii vor avea posibilitatea ca, după orele de şcoală, săînveţe, să doarmă, să servească masa, iar părinţii vor putea sta liniştiţi până la orele 17.00, când îi vor prelua fără griji. M-am gândit la această măsură, ştiind că mulţi părinţi lucreazăîn Drăgăşani sau pe platforma petrolierăşi nu au cu cine lăsa copiii după orele de şcoală.

Introducerea unei mese calde pentru toţi copiii şi elevii şcolii din comuna noastră, începând cu 2016-2017.

Organizarea unei comisii, împreună cu şcoala, Primăria, Poliţia, Cabinetul medical, Cabinetul veterinar, pentru întreţinerea curăţenieişi ocrotirea factorilor de mediuîn comuna noastră.

Organizarea de simpozioane cu tineretul, pentru accesarea de fonduri finanţate în întregime.

Găsirea, în cadrul Consiliului Local şi la nivel de comună, a unor soluţii de îndepărtare a porcilor mistreţi de pe culturile cetăţenilor.

Pentru stoparea furturilor de lemne, vom angaja doi pădurari comunali.

Pentru stoparea revărsării apelor râului Pesceana, vom construi un dig de 2 km pe ambele maluri, între podul Peret (capul dealului) şi podul Florea Ruti, prin accesarea unui proiect pe fondul de mediu.

Plantarea de salcâmi, arbori şi arbuşti, în zonele cu alunecări de teren.

Mă voi implica activ, pentru ca toţi cetăţenii care, din diverse motive, nu au reuşit să primească titlul de proprietate, săobţină un act de proprietate.

Voi atrage fonduri pentru susținerea copiilor, tinerilorşi bătrânilorabondonaţi de familie, fără nici un venit.

Voi sprijini bisericileşi monumentele de cult.

Voi organiza, la nivelul comunei noastre,prin proiect european, un Centru de Informare unde se vor putea adresa toţi cetăţenii care vor dori să vândă pământ, case, maşini, animale şi altele.Tot în acest centru se vor putea solicita informaţii despre rude, acte de stare civilă din alte localităţi din ţară, sau acte de la societăţile unde au lucrat.

Voi organiza periodic, în toate satele, întâlniri cetăţeneşti, pentru a cunoaşte problemele fiecăruia.

Împreună ne vom dedica şi vom construi binele cetăţeanului şi comunei noastre, astfel ca Suteştiul să devină o comună cunoscutăşi apreciată, atât în ţară cât şi peste hotare. Numai aşa putem atrage investitori şi crea locuri de muncă.

Carmen Lixandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe