Cupa Cupelor poate fi «amanetată» de la Trondheim

miercuri, 9 mai 2007

Cupa Cupelor poate fi «amanetată» de la Trondheim

• la exact un an de la instalarea sa ca antrenor, Tadici îi poate face cadou lui Roibu, aşa cum a promis, preţiosul trofeu european

La sfârşitul acestei săptămâni se va disputa manşa tur a finalei Cupei Cupelor, între Byassen Trondheim şi CS Oltchim Rm. Vâlcea. Disputa va avea loc sâmbătă, 12 mai, de la ora 19.15, ora României, în Norvegia, şi va putea fi urmărită în transmisiune directă pe TV Sport. Fetele antrenate de Gheorghe Tadici ţintesc o victorie care să transforme partida retur, de la Rm. Vâlcea, într-o simplă formalitate şi într-o firească încununare a muncii de peste un an de zile a unei adevărate echipe, pornind de la sponsorul Constantin Roibu şi preşedintele Ioan Gavrilescu şi până la ultimul angajat al celui mai titrat club sportiv din istoria judeţului Vâlcea.

Tadici a mai dat piept cu Byassen

Nici Gheorghe Tadici şi nici Oltchim-ul nu deţin amintiri prea plăcute vizavi de echipa din Norvegia. Pentru antrenorul de azi al vâlcencelor, finala este un motiv de revanşă după ce în 2005 a ratat cu Silcotub Zalău intrarea în Liga Campionilor în dauna acestei grupări, ambele jocuri având loc însă în Norvegia. Altfel, Oltchim Rm. Vâlcea şi Byassen Trondheim  s-au duelat în sezonul 1996-1997 într-una din grupele Ligii Campionilor, iar câştig de cauză au avut nordicele, care-au prins locul 2 şi au mers mai departe în sferturi. Cele două echipe şi-au împărţit însă victoriile, norvegiencele au câştigat pe teren propriu cu 25-20, iar vâlcencele în Sala „Traian” cu 24-16. Cel mai dificil lucru în Norvegia pare a fi însă faptul că fetele de la Byassen vor avea în „spate” susţinerea a peste 6.000 de suporteri, potrivit celor prezentate de presa sportivă.

Oltchim se teme doar de arbitraj

După ce au aflat că meciul din Norvegia va fi oficiat de către macedonenii Nacevski şi Nikolovski, cei din conducerea clubului Oltchim şi-au amintit că pe vremea când Nacevski făcea pereche cu celălalt Nacevski, Dragan au arbitrat meciul retur al ultimei finale de cupă europeană disputată de vâlcence, cu Lada Tolijati, atunci când rusoaicele s-au impus pe teren propriu la opt goluri diferenţă (28-20) după ce pierduseră la Vâlcea la numai cinci (27-32). În ceea ce priveşte partida din Sala „Traian”, aceasta a fost încredinţată unui cuplu de arbitri din Portugalia, Goulao şi Macau, aproape necunoscut pentru handbalul românesc. Totodată mai trebuie spus că la finala Cupei Cupelor au fost delegaţi câte doi observatori EHF, unul care se va ocupa de joc şi altul de problemele de organizare. În Norvegia vor fi Janka Stasova (Slovacia) şi Ralf Dejaco (trezorierul EHF), iar la Vâlcea Helga Magnusdottir (Islanda) şi Jan Tuik (şeful Comisiei de Competiţii a EHF). (F.M.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe