Predică la Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Duminica a cincea din Sfântul şi Marele Post, numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ne pune înainte o adevărată icoană a pocăinţei şi un îndemn mișcător spre înnoirea noastră duhovnicească, prin smerenie şi prin post. După ce, miercuri seara, la Denia Canonului Mare, s-a citit viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, la Sfânta Liturghie din această duminică am auzit citindu-se două pericope evanghelice, care ne cheamă tainic, prin pilde de smerenie și pocăință, la întâlnirea cu Domnul nostru Iisus Hristos.

În prima pericopă evanghelică suntem chemați să respingem ispita slavei deşarte prin slujirea semenilor noștri. În timp ce Mântuitorul prevesteşte pătimirile pe care urmează să le rabde din mâinile arhiereilor şi cărturarilor, precum și moartea şi Învierea Sa, doi dintre ucenicii Săi - Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu - îi cer Învățătorului lor un lucru pământesc, o cinste trecătoare, și anume să stea de-a dreapta şi de-a stânga Sa în slavă. Fiind oameni simpli, pescari de meserie, ei nu puteau înţelege taina morții Sale pentru mântuitrea neamului omenesc, nici starea de slavă nepieritoare din Împărăția Sa cea cerească. Auzind cererea îndrăzneață a celor doi frați, ceilalți ucenici s-au mâniat pe ei, arătând prin aceasta că nici ei nu înțelegeau încă taina poruncilor Domnului Iisus Hristos.

Regăsim în comportamentul celor doi ucenici firea noastră omenească, slăbănogită de păcat, și lipsa de putere în fața ispitelor care vin asupra ei. Dacă ne cercetăm cu atenție gândurile din inimă, vedem cum și noi suntem adesea confruntaţi cu ispita slavei deşarte, cu dorinţa de a fi mai apreciaţi decât ceilalţi oameni. Iar această dorinţă pătimaşă trezeşte în alţii patimi precum invidia şi mania, slăbind comuniunea de iubire dintre oameni.

Mântuitorul Hristos nu neagă faptul că este cel mai bun lucru ca omul să-și dorească să stea cât mai aproape de Dumnezeu, dar le atrage atenția ucenicilor Săi că acest mare dar nu se obţine la cerere, nu este un drept al cuiva care se socotește pe sine vrednic de el, ci este un dar al iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru cei pe care El îi consideră vrednici. Astfel, nu simpla întâlnire cu Domnul Iisus Hristos aduce cuiva slava, precum nici intrarea oricum în biserică, ci curăția inimii, smerenia şi lumina faptelor bune, izvorâte din credință și iubire.

Pentru a-i ridica pe ucenicii Săi la cunoașterea tainei smereniei, Domnul Hristos se pune pe Sine Însuși înaintea lor, arătându-le cum a slujit încă dintru început tuturor celor din jurul Său. Atunci, El a zis către ei: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10, 42-45).

În gândirea lumească, întâietatea este înţeleasă ca stăpânire sau putere de a hotărâ asupra altora, dar ucenicii lui Hristos sunt ridicați de El deasupra acestei gândiri pătimașe, prin vederea întâietății ca slujire neîncetată în folosul tuturor. Astfel, în gândirea duhovnicească, întâietatea plăcută lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin poftă de stăpânire, nici prin slavă deşartă, ci prin smerita iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Zicând că Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci să slujească, Mântuitorul Iisus Hristos răstoarnă logica lumească a stăpânirii asupra altora și pune în locul ei logica sfântă a slujirii celor mai mici de către cei mai mari ca rang și autoritate. El schimbă logica puterii, ca folosire a altora în interes propriu, cu logica dăruirii de sine altora.

A doua pericopă evanghelică citită în duminica a cincea a Postului Mare o întregește pe prima, arătând cum iubirea smerită față de Dumnezeu atrage după sine iertarea păcatelor. În timp ce Domnul Hristos ședea la masă în casa unui fariseu, o femeie păcătoasă din cetate a venit și a început să-i spele picioarele cu lacrimi și să verse pentru El untdelemn scump.

Cunoscând judecata fariseului, Domnul Hristos rostește o pildă. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi (Luca 7, 41-42). Apoi, El l-a întrebat pe fariseu care dintre cei doi îl va iubi mai mult? Iar Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat (Luca 7, 43). Și iarăși: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte (Luca 7, 47). Iar femeii, Domnul Cel care a venit pentru mântuirea păcătoșilor a zis: Iertate îţi sunt păcatele. Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace! (Luca 7, 48, 50). El nu a zis pocăința ta te-a mântuit, ci credința ta te-a mântuit, arătând prin aceasta că pocăința este mântuitoare numai dacă izvorăște din dreapta credință în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care poate ierta păcatele.

Asemenea acestei femei din Evanghelie, la distanță de patru secole, o altă femeie biruiește mulțimea păcatelor cu puterea pocăinței, prin post și rugăciune. Este vorba de Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, al cărui nume îl poartă duminica aceasta, a cincea din Postul Mare, începând cu secolul al XI-lea.

Ea a trăit în Egipt și a fost o fată frumoasă, însă frumuseţea trupului i s-a făcut prilej de mare cădere. Pe când era de numai 12 ani, fata a plecat de acasă și a petrecut vreme de 17 ani în desfrânare. Nevrând să audă de Dumnezeu şi neruşinându-se de oameni, ea a petrecut în cele mai grele păcate de moarte, trăgând la pierzare nenumărate suflete. Mânată de pofta trupului și de curiozitate, ea a ajuns la Ierusalim cu o corabie pe care și-a continuat urâtele fapte.

Dumnezeu însă, Care nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, a chemat-o pe aceasta la pocăinţă pe o cale cu totul străină. Astfel, când a vrut să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, să vadă lemnul Sfintei Cruci, care la 14 septembrie era înălțat spre cinstire de patriarhul Ierusalimului, o mână nevăzută a împiedicat-o să treacă pragul acesteia. Atunci a înţeles că viaţa ei murdară era pricina pentru care puterea nevăzută a lui Dumnezeu nu îi dădea voie. Femeie și-a venit întru sine şi, înaintea icoanei Maicii Domnului care se afla în pridvor, a zis: Maica Domnului, roagă-te Fiului tău să-mi permită şi mie să intru în biserică şi îți făgăduiesc acum că încetez cu păcatul şi îmi voi închina toată viaţa mea Fiului tău. Apoi a intrat în biserică fără de nici o greutate și a sărutat lemnul Sfintei Cruci.

Cerând iarăși ajutor Maicii Domnului, Sfânta Maria Egipteanca a auzit un glas, zicându-i: De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla. Atunci, ea a pornit spre Iordan, fără hrană sau fără haine și fără povăţuitor. După ce s-a spovedit și s-a împărtășit, ea a luat cu sine trei pâini, a trecut apele Iordanului cu o mică barcă și s-a pierdut în adâncul pustiului. Și cine va putea cunoaște nevoinţa ei în pustiul acela, suferinţele cele mari, ispitele cele iuţi şi înfricoşate venite de la diavoli, de la trup şi de la gânduri?!

Sfânta Maria a petrecut 47 de ani în postire aspră şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Ajungând însă aproape de sfârşitul vieții, din mila lui Dumnezeu, sfânta a fost aflată de Sfântul Cuvios Zosima, un călugăr care se nevoia în pustia aceea în vremea Postului Mare, precum era obiceiul mănăstirii sale. Acesta, ascultând istoria vieții sale, după un an a împărtășit-o cu Preasfintele Taine și a și îngropat-o în pustiul acela.

Cuviosul Zosima a povestit multora viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, iar în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris viața acesteia, pe care Biserica a inclus-o în cartea Triod, în cadrul Deniei Canonului Mare.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăieşte. Pildă de pocăinţă şi sfinţenie, viața sfintei este o mare nădejde pentru fiecare credincios care luptă cu păcatul și dorește să-şi sfinţească viaţa.

Îară și iară, cuvântul Domnului Iisus Hristos se dovedește biruitor. Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca este icoana omului păcătos, care, prin pocăinţă şi fapte bune, ajunge să intre în rai înaintea multor dreptcredincioşi, precum a zis: Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi (Matei 19, 30). Precum Sfânta Maria Egipteanca, prin pocăinţă, s-a făcut biserică a Sfântului Duh şi casă a tuturor bunătăţilor, tot așa, chiar și cel mai păcătos om de pe pământ poate să-și sfințească viața, dacă arată pocăință adâncă până la sfârșitul vieții sale.

Pentru a începe o viață nouă trebuie să urâm păcatul, cerându-I Lui Dumnezeu să ne ajute să-L iubim și să-l dorim pe El, așa cum mai înainte am iubit păcatul și poftele lumești. E greu de luat această hotărâre, dar mai greu este să scăpăm din lanțurile cele nevăzute ale patimilor în care am petrecut un timp mai scurt sau mai îndelungat.

Din cei 47 de ani petrecuți în pustie, 17 ani a pătimit cuvioasa de pe urma gândurilor desfrânate și a amintirilor pătimașe. Cine fuge de păcat va scăpa de războiul cel cumplit, care urmează după aceea. Dar și cei din păcat au nădejde de mântuire, ba chiar de sfințire, cum ne arată Sfânta Maria Egipteanca, numai să arate hotărâre, răbdare, nădejde și mai ales pocăință până la despărțirea sufletului de trup.

Ceea ce leagă între ele cele două pericope evanghelice și viața Sfintei Maria Egipteanca, prăznuită în această duminică, este în primul rând smerenia, apoi pocăința. Smerenie pe care Mântuitorul o recomandă ucenicilor Săi, atât prin pilda vieții Sale, cât și prin cuvântul Său, și pe care o arată femeia cea păcătoasă, care își plânge păcatele, pentru a se elibera de sub povara lor.

Cu două săptămâni mai înainte de Învierea Domnului, Evanghelia Domnului Hristos și viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne cheamă la trezirea sufletului din somnul păcatului, prin Taina Spovedaniei. Așadar, să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu toți oamenii din viața noastră, rugându-L neîncetat pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne scape în această viață de tot păcatul, iar în cea veșnică să ne așeze de-a dreapta Sa, cu toţi sfinţii Săi. Amin!

Pr. Nifon Dorin Iancu