Programul va înlesni accesul întreprinderilor la finanţări de 100 milioane de euro
Programul Operaţional ”Iniţiativa pentru IMM-uri" 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro, destinat întreprinderile mici şi mijlocii din România, a fost adoptat recent de Comisia Europeană.
"Valoarea investiţiei oferite prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), sub formă de garanţii, este de aşteptat să crească de patru ori - până la 400 de milioane de euro sau mai mult - datorită efectului de pârghie al investiţiilor private în credite pentru IMM-uri. Programul României este al patrulea de acest gen pentru perioada 2014-2020, iar scopul “Iniţiativei pentru IMM-uri” este de a încuraja statele membre să utilizeze iniţiativa comună elaborată de Comisie şi Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru a stimula accesul la finanţare al întreprinderilor mici europene care se confruntă cu constrângeri financiare”, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene remis redacţiei.
IMM-urile reprezintă 99 la sută din totalul întreprinderilor din România, iar noul program le va facilita accesul la produse de creditare în condiţii mai bune. Iniţiativa le va permite IMM-urilor să fie mai inovatoare şi competitive şi să se extindă pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale.
Cele 100 de milioane de euro prevăzute pentru programul “Iniţiativa pentru IMM-uri” au fost realocate din Programul Operaţional Regional 2014-2020, unde au fost iniţial planificate pentru garanţii. Păstrând acest obiectiv iniţial, programul “Iniţiativa pentru IMM-uri” va pune în aplicare schema într-un mod mai eficient, datorită implicării grupului BEI şi a fondurilor programului "Orizont 2020".