Consiliul Judeţean a încheiat un contract de concesiune cu o firmă... fără respectarea prevederilor legale

joi, 18 februarie 2016

 

Inspectorii Camerei de Conturi Vâlcea au efectuat anul trecut un control la Consiliul Judeţean Vâlcea, prilej cu care s-a constatat că s-a încheiat un contract de concesiune între CJ Vâlcea (concedent) și un agent economic (concesionar) fără... respectarea prevederilor legale în ceea ce privește termenul pe care se poate realiza concesiunea. Tot Camera de Conturi a mai descoperit că nu au fost calculate, înregistrate în evidența contabilă și raportate în situațiile financiare anuale și nu au fost urmărite spre încasare debite reprezentând cota de 40% din veniturile provenite din impozitul pe mijloacele de transport cu masa egală sau mai mare de 12 tone, datorate bugetului judeţului, de către unitățile administrativ-teritoriale de pe raza administrativă a județului Vâlcea și accesoriile aferente. Nu au fost înregistrate, în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, valorile activelor rezultate ca urmare a finalizării și recepționării unor obiective de investiții în valoare totală de circa 9 milioane de lei. Nu au fost înregistrate corespunzător creanțele bugetului local în sumă totală de 11,97 milioane de lei. La finele anului 2014 conform balanței de verificare contabilă, contul 464 ,,creanţe ale bugetului local” evidențiază în sold numai suma de 19.000 lei în loc de 11,99 milioane de lei. La 31 decembrie 2014, Consiliul Judeţean are înregistrate datorii comerciale față de RAJDP Vâlcea în sumă totală 248.000 lei situație nereală deoarece urmare controlului efectuat, de Camera de Conturi Vâlcea în luna noiembrie 2014 la RAJDP Vâlcea, s-a constatat că această entitate are facturi emise către CJ Vâlcea și neîncasate în sumă totală de 1,24 milioane de lei.

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Vâlcea: monitorizarea permanentă a încasărilor realizate de unitățile administrativ teritoriale din impozitul pe mijloacele de transport cu masa autorizată mai mare sau egală cu 12 tone, înregistrarea sumelor datorate de unitățile administrativ teritoriale, urmărirea încasării drepturilor cuvenite bugetului CJ Vâlcea, calcularea, înregistrarea și urmărirea încasării penalităților cuvenite bugetului CJ Vâlcea pentru nevirarea în termenul legal a cotei de 40% din impozitul încasat de către unitățile administrativ teritoriale; promovarea unui proiect de hotărâre a Consiliului Județean Vâlcea privind actualizarea inventarului domeniului public al judeţului Vâlcea cu valoarea obiectivelor de investiții finalizate și recepționate, majorarea valorii activelor rezultate ca urmarea a finalizării și recepționării obiectivelor de investiții; înregistrarea corectă a sumei de 11,97 milioane de lei reprezentând creanțe ale bugetului local; luarea măsurilor necesare pentru clarificarea datoriei față de RAJDP Vâlcea, întocmirea documentelor specifice lucrărilor executate de această entitate, înregistrarea în contabilitate a obligațiilor față de RAJDP Vâlcea.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe