La aproape patru luni de la alegerea sa,
Jackie Pintilie face prima conferinţă de presă
Alegerea lui Constantin Pintilie în luna decembrie ca preşedinte al AJF Vâlcea a coincis cu intrarea în vacanţă a fotbalului judeţean. Apoi, pentru organizarea Adunării Generale anuale şi pentru startul campionatului, relaţia dintre AJF Vâlcea şi consumatorii de presă s-a ţinut prin intermediul unor comunicate. „Seceta” în privinţa comunicării dintre şeful AJF şi presa vâlceană va înceta la sfârşitul acestei săptămâni, când va avea loc prima sa conferinţă de presă. Pintilie vrea să prezinte evenimentele petrecute în intervalul de o lună de zile scurs de la reluarea competiţiilor fotbalistice judeţene şi până în prezent.
Alma Lex vrea să amâne două etape
De la secretariatul general al AJF Vâlcea am fost informaţi că în planificarea meciurilor din Liga a IV-a vor surveni două modificări. Astfel, la solicitarea echipei Alma Lex Drăgăşani, etapele din 7 şi 14 aprilie se vor juca la alte date decât cele amintite ca urmare a faptului că gruparea din sudul judeţului are lotul de jucători afectat din cauza vacanţei de primăvară. Prin urmare, meciul din 7 aprilie, cu Vartex Rm. Vâlcea la Fedeleşoiu, va fi reprogramat cel mai probabil pe 2 mai, iar partida din 14 aprilie, cu Hidroelectra Rm. Vâlcea, se va disputa a doua zi, pe 15, la Drăgăşani.
FC Oltchim nu joacă în Râmnic cu Soda
Echipa de Liga a III-a din judeţul nostru, FC Oltchim Rm. Vâlcea, doreşte să protejeze cât mai bine propria suprafaţă de joc, mai ales că pe arena acestei formaţii va evolua de săptămâna viitoare şi CSM Rm. Vâlcea. Printr-o cerere adresată Federaţiei Române de Fotbal, vâlcenii au cerut iniţial ca meciul cu gruparea din judeţul Alba să aibă loc la Brezoi, dar este posibil ca FRF-ul să prefere oraşul Drăgăşani. O decizie finală în acest sens va fi luată zilele viitoare.
Web Design by DowMedia